De ce performanța profesională contrazice adesea performanța parentală?

Întrucât am auzit din nou în presa recentă vorbindu-se despre persoane „excepționale”, cu rezultate mai mult decât notabile pe plan profesional, dar cu valoare parentală la limita falimentului, am decis să reiterez tema omului de carieră care eșuează pe plan familial, sperând prin asta să reamintesc unora dintre noi că cel mai grandios aport pe care îl putem aduce societății de pe poziția de părinte este să ne creștem copiii în modul cel mai implicat. Sau – cu vorbele lui G. Gáspár – să îi creștem prin actul (ori metoda) prezenței conștiente. Nu mă voi adresa cazurilor de normalitate benefică, în care instructorul (directorul/ politicianul/ profesorul) de succes (sau, pur și simplu, omul comun) este în primul rând un părinte de succes.

Articol integral →

Gestionarea emoțiilor – un pas important spre succes

Succesul școlar este influențat de o multitudine de factori, printre care se numără inteligența cognitivă, sprijinul familial și mediul educațional. Totuși, unul dintre cei mai importanți, dar adesea neglijați factori, este gestionarea emoțiilor. Capacitatea unui elev de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții joacă un rol crucial în performanțele sale academice, relațiile cu colegii și profesorii, precum și în dezvoltarea sa personală pe termen lung. Emoțiile sunt o componentă esențială a experienței umane, influențând în mod direct modul în care elevii învață, interacționează și se dezvoltă. Stările emoționale pozitive, cum ar fi entuziasmul, curiozitatea și bucuria, pot spori capacitatea de concentrare și memorare, facilitând astfel procesul de învățare. Pe de altă parte, emoțiile negative, cum ar fi anxietatea, frica și frustrarea, pot inhiba aceste procese, ducând la scăderea performanțelor academice și la o atitudine negativă față de școală. În mediul școlar, inteligența emoțională (IE) se manifestă prin capacitatea elevului de a-și autoregla emoțiile în situații de stres, cum ar fi examenele, de a rămâne motivat chiar și în fața eșecurilor și de a dezvolta relații pozitive cu cei din jur.

Articol integral →

Dezvoltarea socio-emoțională a elevilor din ciclul primar prin intermediul activităților desfășurate în cadrul proiectului eTwinning Game is life itself

Viața socio-emoțională și afectivă reprezintă acea structură dinamică a personalității definită printr-un set de capacități, dispoziții, caracteristici care îi permit omului să-și mobilizeze energia creând oportunități de a obține rezultate pozitive, reflectând relațiile cu Sinele și cu cei din proximitate. Școlarul mic întâmpină dificultăți în ceea ce privește relaționarea cu ceilalți, înțelegerea și exprimarea emoțiilor. Dezvoltarea inteligenței emoționale vizează perceperea corectă a emoțiilor celorlalți și exprimarea acestora, folosirea  informațiilor emoționale pentru a transmite gânduri sau mesaje, înțelegerea cauzelor sau a consecințele emoțiilor, folosirea emoțiilor într-o manieră constructivă. Pentru a favoriza o bună adaptare socială și menținerea unei bune sănătăți mentale, copiii trebuie învățați să recunoască ceea ce simt pentru a putea vorbi despre emoția pe care o au, trebuie să învețe cum să facă o disociere între sentimentele interne și exprimarea externă și nu în ultimul rând, să învețe să identifice emoția unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea să răspundă corespunzător la nevoile celorlalți.

Articol integral →

Arta de a vorbi frumos – premisă de conviețuire socială armonioasă

„Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el m-ar ajuta să le recuperez pe toate celelalte”, deoarece, încă Socrate afirma că „fără comunicare, practic, nu există relaţii între oameni”. „Comunicarea înseamnă putere, iar cei care îi stapânesc modul de utilizare pot schimba modul în care percep lumea și modul în care sunt ei însiși percepuți de lume”, susținea Anthoni Robbins. O comunicare de succes necesită un respect reciproc și o cunoaștere profundă a partenerului de discuție, de aceea, dacă vrem să convieţuim social în armonie, respect reciproc, pace, prietenie şi bunăvoinţă, trebuie să cultivăm atât copiilor, generației în creștere, cât și nouă înşine trăsături pozitive, calitativ superioare ale omului. În acest scop trebuie să vorbim frumos, să nu tolerăm un limbaj nepotrivit în public, să formăm o opinie publică sănătoasă care admite numai un limbaj cuviincios, civilizat, educat…

Articol integral →

Particularitățile vârstei adolescentine și alexitimia

La vârsta căutării propriei identități, autocunoaşterea este o preocupare. Descoperirea diferențelor individuale de personalitate, a calităților, ceea ce îl motivează  să-și descopere talentele, dar şi alte informaţii valoroase care pot genera succesul în atingerea planurilor de dezvoltarepresonală și  profesionă reprezintă un interes pentru adolescenți. Procesul de autocunoaştere debutează în preadolescenţă acesta confruntându-se  cu propriul eul. Preadolescentul analizează asemănările şi deosebirile dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să facă pentru a evolua la un moment dat, selectează acomodează, asimilează modele comportamentale, norme sociale din mediul social. Adolescentul are predispoziția organismică de a  se cunoaște şi de a se autoevalua în raport cu reușitele  sale şi ale altora. Cunoaşterea sinelui se manifestă prin relaţionare, comunicare, prin cunoştinţele acumulate, competențele formate în şcoală, în facultate, pe parcursul vieţii.

Articol integral →

Dezvoltarea socio-emoțională și provocările actuale

Provocările  globale ale omenirii  (digitalizarea, telemunca sau  alte forme de muncă, migrația forței de muncă, schimbările climatice, schimbările  pandemice) determină ample schimbări ce influențează atât ființa umană, familiile și comunitățile  (sănătatea mintală, calitatea vieții) cât și nivelul economic mondial (crește gradul de sărăcie, apare șomajul). Războiul ruso-ucrainean precedat de pandemia de COVID-19 i-a determinat pe mulți să devină anxioși, temători, nesiguri, fricoși, fapt ce a creat numeroase transformări atât la nivel de persoană dar și la nivel de familie, existând uneori relații tensionate. În asemenea vremuri dificile, dezvoltarea competențelor socio-emoționale e mai importantă ca niciodată.
Învățarea socio-emoțională (SEL) poate fi definită ca parte integrantă a educației și dezvoltării  umane. Ea e un proces de învățare a abilităților sociale și emoționale și e la  fel de importantă precum învățarea cititului și a socotitului. Este cel mai eficient proces de învățare dacă începe devreme și continuă pe tot parcursul vieții. Abilitățile socio-emoționale sunt importante nu doar pentru succesul la școală ci și la muncă, în viață.

Articol integral →

Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi

Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.

Articol integral →

Nevoi și provocări în traseul dezvoltării adolescenților din România: modalități prin care sistemul educațional poate răspunde acestor nevoi și provocări

Adolescența este specifică celei de-a doua decade a vieții omului, o perioadă a transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic, cât și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să constituie o trecere tumultoasă dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenţei este între 14-25 de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit schimbări, extinderi respectiv restrângeri,  în funcţie de perioada istorică, începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă. Copiii participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult, ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii.
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii.

Articol integral →

Strategii de dezvoltare a competențelor-cheie evaluate prin intermediul testelor PISA

PISA este acronim pentru „Programme for International Student Assessment” și constă într-un program internațional de evaluare standardizată a elevilor, inițiat de către Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Finalitatea este aceea ca, prin prisma rezultatelor, sistemele de învățământ să anticipeze cât mai precis dacă elevii noștri sunt pregătiți să obțină un loc de muncă în secolul XXI. Ele nu sunt concepute precum testele tipice de la clasă; ele au menirea să evalueze gândirea critică, rezolvarea de probleme și metaemoția.

Articol integral →

I`m in control of my emotions – creativitate, colaborare și interdisciplinaritate în cadrul proiectelor eTwinning

Proiectul I`m in control of my emotions a urmărit dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-9 ani, formarea la aceștia a unor abilități și competențe sociale și de reglare emoțională, de recunoaștere și exprimare a emoțiilor, de a face față emoțiilor negative, de a accepta și empatiza cu emoțiile celorlalți. Proiectul s-a desfășurat cu participarea a 17 cadre didactice din 3 țări europene (Turcia, Spania și România) și a peste 100 de elevi. Activitățile desfășurate au fost atractive, cu un pronunțat caracter colaborativ, foarte interesante, copiii angajându-se cu plăcere și interes în derularea lor. Rezultatele obținute în urma desfășurării proiectului au inclus: formarea și dezvoltarea unor noi comportamente de toleranță la elevi, reglarea emoțională, dezvoltarea unor relații mai armonioase în cadrul grupurilor, reducerea numărului de conflicte, învățarea unor strategii de rezolvare/ evitare a conflictelor.

Articol integral →