Formarea deprinderilor de comunicare în perioada preșcolarității. O cercetare aplicată

Comunicarea reprezintă elementul cheie pentru dezvoltarea unei societăți, a unei culturi și civilizații echilibrate și sănătoase. Odată cu intrarea în grădiniță a copilului, se produc anumite schimbări în felul de a comunica. Până în acel moment, el comunică mai mult spontan, dar în momentul intrării în grădiniță, datorită procesului educațional, conduita verbală a copiilor capătă o serie de noi caracteristici pozitive, progresive. Întreaga experiență instructiv-educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea vorbirii, efectuându-se exerciții de pronunție și de exprimare. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor, este necesar ca activitatea educativă să fie făcută în așa fel încât aceștia să fie stimulați să participe în mod activ la activități, atât verbal cât și mental.

Articol integral →

Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în educația preșcolară: perspective internaționale, provocări și soluții pentru sistemul românesc

Educația incluzivă reprezintă un deziderat fundamental al sistemelor moderne de învățământ, având la bază principiul că toți copiii, indiferent de particularitățile sau dizabilitățile lor, au dreptul la educație de calitate în mediul obișnuit. Conceptul de incluziune școlară presupune adaptarea școlii la diversitatea nevoilor elevilor, considerând diferențele dintre copii ca fiind normale și valoroase, mai degrabă decât obstacole de depășit. Acest principiu a fost declarant încă din Declarația de la Salamanca (UNESCO, 1994) și întărit de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006), care promovează accesul egal la educație incluzivă. Învățământul preșcolar (educația timpurie, de regulă 3 6 ani) este o etapă crucială în dezvoltarea copilului și oferă oportunități timpurii de socializare și învățare. Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în grădinițe obișnuite a devenit o temă tot mai importantă atât în plan internațional, cât și în România.

Articol integral →

Socializarea și dezvoltarea socio-emoțională prin joc la vârsta preșcolară

Procesul de socializare a copilului preșcolar reprezintă o componentă fundamentală a dezvoltării umane, constituind baza asupra căreia se construiesc ulterior toate relațiile sociale și competențele de integrare în comunitate. În contextul educației timpurii, socializarea transcende simpla acumulare de comportamente sociale, devenind un mecanism complex prin care copilul își construiește identitatea, învață să navigheze în sistemul de relații interpersonale și internalizează valorile culturale ale societății în care trăiește. Jocul emerge în acest context ca vehiculul principal prin care se realizează această transformare evolutivă, reprezentând nu doar o activitate recreativă, ci un laborator social autentic în care copilul experimentează roluri, testează limite, dezvoltă empatie și învață să coopereze cu ceilalți. Analiza relației dintre joc și socializare la vârsta preșcolară devine astfel esențială pentru înțelegerea mecanismelor prin care copilul trece de la o existență predominant egocentrică la o funcționare socială adaptativă, proces care se desfășoară într-un continuum dinamic între influențele familiale verticale și interacțiunile orizontale cu grupul de egali.

Articol integral →

Exemple de activități și modalități de comunicare în crearea unui parteneriat viabil grădiniță-familie

Ne străduim să dezvoltăm pentru preșcolarii grupelor noastre o serie de activități captivante, inspirate de mediul înconjurător și îmbogățite cu abordări educaționale variate din alte sisteme de învățământ, completând astfel precizările metodologice ale Curriculumului pentru învățământul preșcolar din România. Eforturile noastre sunt centrate pe formarea preșcolarilor cu vârsta între 3 și 6 ani, chiar și mai mici. Urmărim în special în cei trei ani de grădiniță dezvoltarea lor socio-emoțională și pregătirea pentru școală. Activitățile de natură didactică sunt completate de cele de îngrijire a copiilor, de motivare și aplicare a unor seturi de acțiuni pozitive prin care să îi putem angaja cât mai eficient și pozitiv în programul zilnic al grădiniței. Pe parcursul procesului de adaptare și după aceea, părinții îi însoțesc cu emoție la început, iar pe măsură ce avansează, cu încredere și sprijin constant.
Prezentul articol surprinde exemple de activități prin care părinții sunt parteneri activi în parteneriatul grădiniță-familie. Ne propunem să evidențiem importanța desfășurării unor astfel de acțiuni pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor, punând un accent deosebit pe mărturiile părinților implicați. Pe parcurs, acestea se vor împleti cu prezentarea câtorva modalități de comunicare, prin care putem consolida o relație armonioasă între părinți și grădiniță – esențială pentru un parcurs educațional eficient și fără dificultăți.

Articol integral →

Dezvoltarea limbajului în primii ani de viață a copilului. Tulburări de vorbire în perioada de dezvoltare timpurie

Comunicarea reprezintă unul dintre elementele cele mai importante în explicarea, definirea și înțelegerea individului și chiar a societății. Ea transmite imagini, noțiuni, idei, facilitează manifestarea conduitelor afective, produce disonanță sau consonanță psihică. Prin comunicare se transmit trebuințe, aspirații, dorințe, imbolduri spre acțiune, se inițiază, declanșează sau se stopează activitățile, se manifestă rezistența la eforturi.
Limbajul este definit ca fiind activitatea psihică de comunicare dintre oameni prin intermediul limbii. Acesta poate fi reprezentat pe plan individual, individualizarea lui realizându-se atât în plan fiziologic (particularități ale aparatului fonator), cât si în plan psihologic (el având o manifestare personală și diferită de la individ la individ). În schimb limba este un fenomen social și este elaborată de societate și nu de fiecare individ în parte.

Articol integral →

Metodologia formării capacităților de comunicare la preșcolari

Procesul de îndrumare a formării capacităților de comunicare cuprinse mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnică, prevenirea unor deficiențe și corectarea vorbirii. Situațiile de instruire ce presupun comunicarea se diversifică în funcție de modalitățile, căile și mijloacele la care poate apela educatorul.

Articol integral →

Program pentru dezvoltarea socio-emoțională și formarea imaginii de sine la preșcolari

În cadrul programului educațional prezentat, accentul s-a pus pe educaṭia socială, emoṭională ṣi ȋmbunǎtǎṭirea stimei de sine a preṣcolarilor de grupă mijlocie, folosind diverse metode, mijloace ṣi materiale antrenante. Scopul acestui program este de a modela comportamentul copiilor, astfel încât să se adapteze ṣi integreze social eficient. Intenṭiile sunt de a ajuta copiii să relaṭioneze mai uṣor cu cei din jur, să iniṭieze acṭiuni din proprie iniṭiativă, să-ṣi exprime mai uṣor propriile temeri, să ceară ṣi să ofere ajutor colegilor, să-ṣi dezvolte abilitǎṭile de comunicare ṣi relaṭionare interpersonală. Astfel prin implementarea acestui program, copilul va dobândi încredere în forṭele proprii, se va integra mai bine în societate.

Articol integral →

Curcubeul primăverii – O călătorie prin descoperire și exprimare în educația timpurie

Educația timpurie reprezintă fundamentul solid pe care se construiește întregul parcurs educațional al copilului, iar abordarea prin proiecte tematice oferă un cadru optim pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor. Proiectul tematic „Curcubeul primăverii” propus pentru grupa mică vine în întâmpinarea nevoii naturale a copiilor de a explora și înțelege schimbările din mediul înconjurător odată cu sosirea primăverii, integrând în mod organic tema anuală de studiu „Cum exprimăm ceea ce simțim?”. Valoarea acestui demers didactic constă în construirea unei experiențe de învățare holiste, care stimulează simultan dezvoltarea fizică, cognitivă, socio-emoțională și creativă a copiilor. Prin subtemele abordate – „Zâmbetul mamei”, „Vestitorii primăverii”, „Legume timpurii” și „Buchetul primăverii” – copiii au ocazia să observe, să experimenteze și să reflecteze asupra transformărilor din natură, dezvoltându-și competențele în toate domeniile experiențiale.

Articol integral →

Proiectele eTwinning în grădiniță: Beneficii, implementare și exemple de bune practici

Platforma eTwinning oferă cadrelor didactice oportunitatea de a colabora la nivel european prin proiecte educaționale inovatoare. În grădiniță, aceste proiecte contribuie la dezvoltarea competențelor socio-emoționale, cognitive și interculturale ale copiilor. Articolul explorează beneficiile participării la proiecte eTwinning, pașii necesari pentru implementare și exemple de bune practici.

Articol integral →

Impactul proiectului educațional Eco-grădinița în educația timpurie

Poluarea și schimbările climatice afectează întreaga populație, fiind considerate rezultatul, consecințele acțiunilor și comportamentelor noastre.  În acest moment, Pământul are nevoie de noi, de sprijinul nostru, iar instituțiile de învățământ reprezintă locul în care se pot crea contexte educaționale care contribuie la formarea unor deprinderi și obiceiuri ecologice sănătoase. În acest sens, am implementat proiectul educațional Eco-grădinița, parte integrantă a planificării întocmită sub egida Programului Național Săptămâna verde.
Prin acest proiect, am intenționat să creăm contexte educaționale pentru desfășurare de  activități în comun – preșcolari, elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanţi ai instituţiilor, autorităţilor, companiilor sau organizaţiilor nonguvernamentale locale relevante pentru Săptămâna Verde. Am căutat ca aceste contexte să devină atât  mijloace  relevante de învățare și responsabilizare față de mediu, cât și strategii de formare a unei culturi școlare bazate pe încredere, respect, colaborare, susținere reciprocă și comunicare nonviolentă.

Articol integral →