Proiectele educaționale, între creativitate și inovare. Să citim împreună

Proiectul „Carte frumoasă, cinste cui te citește”, desfăşurat în şcoala noastră în anul școlar trecut, a însemnat integrarea într-un sistem coerent şi unitar a unui număr de şapte activităţi – finalizate sau în curs de finalizare. Deşi fiecare dintre ele poate constitui o entitate de sine stătătoare, în contextul proiectului, au menirea de a contribui la realizarea obiectivelor propuse: conștientizarea nevoii întoarcerii la valorile clasice, propagate prin cărţile tipărite, pentru cristalizarea propriei identităţi (la nivel macro) şi gestionarea crizei de identitate culturală a populaţiei şcolare care nu îşi mai satisface prin lectură nevoia intelectuală, morală şi emoțională (la nivel micro).

Articol integral →

Voluntariada – proiect pentru dezvoltarea competențelor civice la copii

Parteneriatul educațional devine o prioritate în dezvoltarea educației românești, orientând copiii într-un univers informaţional dinamic şi diversificat. Prin intermediul lor, se îmbogățește aria preocupărilor elevilor, li se oferă posibilitatea de a beneficia de o mai completă şi competentă informare în domeniul care îi interesează. Educatorul a fost şi este cel care se gândeşte şi la sensibilizarea comunităţii în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea, în legătură cu realităţile crude, uneori de neimaginat, pe care le trăiesc unii din semenii noştri, adulţi şi copii.

Articol integral →

Evenimente Meet and Code 2022 cu micro:biți și ozoboți. STEAM pentru toți

Articolul cuprinde două exemple de activități STEAM organizate în cadrul programului Meet and Code, un program internațional ce oferă micro-finanțări organizațiilor non-profit (asociații de elevi, asociații de profesori, asociații partenere școlilor și nu numai) pentru organizarea de evenimente de programare și tehnologie aliniate cu inițiativa Comisiei Europene, Europe Code Week. Prin aceste inițiative STEAM, am căutat să creăm contexte inedite de învățare și socializare pentru copii din medii educaționale diferite, să realizăm o incursiune în lumea roboticii, a programării cu ozoboții BIT și EVO sau micro:biti, precum și realizarea de proiecte eco, cu obiective din Agenda 2030, ODD 6 și 10, respectiv, ”Apă curată şi sanitație” și “Reducerea inegalității”. Activitățile interdisciplinare desfășurate au fost amuzante, creative și au urmărit familiarizarea elevilor cu transformările și importanța apei, provocându-i să gândească critic, să inoveze pentru a economisi apa sau a rezolva creativ probleme din lumea reală.

Articol integral →

Împreună pentru profilul absolventului (Proiect bilateral eTwinning)

Proiectul bilateral eTwinning „Împreună pentru profilul absolventului/ Together for the Graduate Profile” a fost rezultatul participării cadrelor didactice din școala noastră la Programul Transnațional de Mentorat „Educație Online prin Parteneriate” (iulie-august 2021), fiind selectat în cadrul grupei mentorate de doi ambasadori eTwinning din România și Republica Moldova. Prin intermediul acestui parteneriat, a fost promovate și valorificate principiile transdisciplinarității în scopul dezvoltării competențelor-cheie ale viitorilor absolvenți. În acest sens, au fost identificate și integrate cunoștințe, atitudini și valori, tehnici inovatoare de predare, învățare și evaluare reciprocă din diferite arii curriculare și cele mai bune strategii și exemple de bună practică pentru a asigura progresul școlar și succesul academic al elevilor de gimnaziu (clasele V-VIII în România și V-IX în Republica Moldova), în special în rândul unor categorii vulnerabile.

Articol integral →

Dezvoltarea educației emoționale a copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică prin utilizarea de instrumente digitale

Proiectul Di.S.E.N. „Digital Socio-Emotional Network” are ca scop principal utilizarea de instrumente digitale în dezvoltarea personală, emoțională și socială a copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică. Această vârstă constituie o perioadă în care se produc însemnate schimbări în viața afectivă a copilului. Emoțiile și sentimentele copilului însoțesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activități educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulți. Ele ocupă un loc important în viața copilului și exercită o puternică influență asupra conduitei lui.

Articol integral →

S.T.E.M. CLUB – Creșterea motivației pentru învățare prin abordarea STEM

Parteneriatul educațional interșcolar la nivel județean „S.T.E.M. CLUB” a oferit o selecție de activități menite să asigure perspective în soluționarea problemelor de mediu și să crească interesul elevilor cu privire la educația STEM. Copiii au reușit să înțeleagă concepte abstracte prin experimentare și joacă. Procesul de lucru a permis preșcolarilor și elevilor din cele două instituții de învățământ partenere – Grădinița cu Program Prelungit „EDEN” din Craiova și Școala Gimnazială Grigore Mihăescu din Vlădești – să aibă responsabilitatea învățării, să facă alegeri, să-și asume riscuri și să dezvolte abilități necesare secolului XXI.

Articol integral →

eTwinning și Scientix – piloni ai învățării pe bază de proiecte

Platforma eTwinning, ideală pentru implementarea proiectelor colaborative, și Scientix, comunitatea profesorilor STEM din Europa, formează un mix grozav pentru un plus de creativitate la clasă. Un exemplu de activitate fundamentată pe valorile Scientix și eTwinning este proiectul I am in the future, o colaborare sudată prin activități bazate pe viziunea interdisciplinară STEM. Partenerii au pornit într-o călătorie de învățare prin descoperire, fiind animați de o valoare fundamentală: investigarea lumii înconjurătoare la diferite scale și perspective, cu scopul prețuirii și protejării vieții pe pământ. Copiii s-au simțit ca adevărați oameni de știință, responsabilizați și valorizați. Au dezvoltat competențe de cercetare și rezolvare creativă de probleme, au învățat să ia decizii în mod responsabil și s-au orientat timpuriu spre cariere din domeniul științelor vieții. Spre final, toți copiii au înțeles importanța studiului științelor STEM, singurele care îi orientează spre un viitor în care Omul prețuiește Natura, leagănul vieții.

Articol integral →

Împreună pentru Europa

Îndrăznesc să vă supun atenției un articol dedicat deciziei noastre de a promova și exersa valorile europene prin tot ceea ce facem, în cadrul liceului nostru, prin intermediul proiectelor europene. Seamănă cu un extras autobiografic și are o importanță emoțională sporită, din acest punct de vedere. Sper că se simte vibrația emoțională de dincolo de cuvinte. Această vibrație ne va duce mai departe. Pentru că ceea ce citiți aici este doar începutul drumului. E primăvară…

Articol integral →

Promovarea imaginii școlii – ce și cum? Rolul proiectelor eTwinning

S-au scris extrem de multe articole în ultimul timp pe tema promovării imaginii instituției școlare, mai ales datorită datorită rolului marcant pe care îl are școala actuală în dezvoltarea unei societăți. Imaginea unei școli devine așadar extrem de importantă pentru toți cei ce intră pe porțile acesteia: profesori, părinți, elevi, membri ai comunității, iar această imagine, indiferent de aspectul exterior sau interior al școlii (deși uneori și acesta contează), este reflectată de buna pregătire, tactul și talentul cadrelor didactice angajate, de rezultatele obținute de elevi, de numărul de absolvenți, de tehnologia de care dispune școala, de calitatea activităților desfășurate în comunitate.

Articol integral →

Exemple de bune practici ecologice în învățământul preșcolar: Proiectul Pământul, Planeta Verde

Prezentul articol sintetizează principalele acțiuni ecologice demarate în anul școlar 2020-2021 de către 6 grădinițe – 4 din municipiul Iași, 1 din județul Olt, 1 din București – 2 școli, în parteneriat cu părinții preșcolarilor implicați, Asociația Mai Bine, SalubrIS Iași, Centrul Municipal de Colectare Iași, Palatul Copiilor Iași și Evenimentul. Proiectul, continuat și în acest an școlar, își propune așa cum este prezentat în argument: „dezvoltarea de timpuriu a deprinderilor și capacităților specifice protejării naturii, pentru preșcolari și elevi, prin implicare și interacțiune directă cu părinții acestora şi restul comunității”.

Articol integral →