Necesitatea învățării și cultura generală
De nenumărate ori am auzit, din partea elevilor și a părinților acestora, întrebarea: ”De ce trebuie să învăț fizică, gramatică, educație plastică, istorie, chimie, că doar nu voi avea nevoie de ele, eu vreau să devin informatician?” Și tot de atâtea ori le-am explicat că au nevoie de toate obiectele.
Articolul încearcă să explice de ce este nevoie să fie aprofundate toate obiectele de studiu din perioada gimnaziului. De asemenea, este adusă în atenție problema supraîncărcării elevilor și a profesorilor cu concursuri și activități.
Gânduri: Educația de ieri și de azi
Provocările perioadei în care trăim, dezinteresul pentru şcoală al elevilor şi permanenta transformare a lumii din jurul nostru ne cer să ne reorientam mereu și să ne restructurăm modul de abordare, în primul rând readaptându-ne noi înșine. Educaţia este foarte importantă şi nu este legată strict de orele din programul zilnic de la şcoală. Un copil învaţă şi din activităţile extraşcolare, şi din participarea la proiecte, şi din timpul petrecut alături de părinţii săi.
Articol integral →Managementul educațional al claselor multietnice
Managementul educaţional a dobândit un rol tot mai important în cadrul paradigmei educaţionale actuale deoarece actorii de pe scena educaţională au roluri bine determinate şi la fel de importante. Problema este cu atât mai importantă cu cât învăţământul este un domeniu prioritar al vieţii sociale fiind o întreprindere de lungă durată de care depinde formarea factorului uman al naţiunii.
Învăţământul dobrogean este unul cu un specific bine definit, Dobrogea este un mozaic etnic reflectat şi în structura clasei care poate fi întâlnită în şcoli din toate zonele, urbană şi rurală deopotrivă. Cu atât mai mult, succesul managerului clasei multietnice, şi al şcolii în care există asemenea clase, ţine de abilităţi specifice ale acestuia dar şi de caracteristicile specifice ale acestui tip de colectiv de elevi.
Interpretarea creaţiilor plastice: Descifrarea personalităţii copilului
Desenele timpurii ale copiilor nu arată nici bănuita conformitate faţă de aspectul realist şi nici proiecţiile spaţiale la care ne-am aştepta. Care este explicaţia? De ce desenează aşa?
Este oare suficient să expunem, să apreciem, să ierarhizăm lucrările care sunt mai bune?
Toate sunt bune!
Dar ne punem oare întrebarea – Ce ne spun copiii despre ei în desenele realizate? Încercăm oare să pătrundem astfel în lumea copilului, să decifrăm semnificaţia psihologică, socială şi morală pe care ele o deţin? Este de ajuns ca văzând aceste lucrări să ne mărginim la aprecierea liniilor trasate, a culorilor folosite, a corectitudinii formelor redate? Oare nu putem vedea copilul viu, aşa cum este sau nu integrat în familia sa, satisfăcut sau nu în ceea ce priveşte nevoile sale fundamentale? Credem oare că prin vizitele în familie vom putea afla mai mult decât ceea ce ne spun în mod elocvent lucrările copiilor?
Gânduri despre educaţia outdoor
Articolul prezintă, concis, beneficiile şi facilităţile activităţilor desfăşurate în aer liber, precum şi câteva obstacole/ frâne care stau în calea organizării şi derulării unor activităţi de tip outdoor de calitate, la nivel de educaţie preşcolară şi nu numai.
Articol integral →Voluntariat din suflet și rațiune
Voluntariatul, ca și celelalte acțiuni umane, este o acțiune susținută de voință și motivație. Dar de unde poate să vină această motivație? Cu toții vedem ce se petrece în jurul nostru, și probabil majoritatea dintre noi criticăm, fie pentru sine fie în exterior, cu voce tare. V-ați întrebat vreodată la ce duce critica sau dacă e suficientă?
Articolul prezintă opinia mea și starea mea sufletească atunci când ma gândesc la voluntariat. Uneori, ajutorul cu suflet dă rezultate minunate.
Evaluarea în educația din România secolului XXI
În luna mai a anului 2015, în România, evaluarea competenţelor de receptare a mesajului scris se realizează deficitar, cu încălcări ale principiului particularităţilor de vârstă: testul are şase coli, în care elevul mic trebuie să navigheze permanent, cu prea multe desene şi elemente grafice care îl sperie şi îi distrag atenţia de la sarcină. Partea bună constă în folosirea codurilor şi păstrarea informaţiilor de diagnoză pentru evaluator.
Articolul prezintă comparativ exigenţele unei evaluări moderne, inspirate de ultimele cercetări în domeniul psihopedagogiei, în antiteză cu metehnele sistemului tradiţional de evaluare și în dorința de a inspira o schimbare.
Pledoarie pentru meseria de învăţător
În condiţiile marilor transformări care au loc în societatea noastră, cresc exigenţele faţă de activitatea şi conduita oamenilor în toate împrejurările, în societate şi în profesie. În sistemul de educaţie, atitudinea şi conduita profesorului trebuie să se ridice la standardele cele mai înalte, fiind primul model pentru cei educați. Învăţătorul este persoana care realizează o misiune de importanţă majoră, de formare şi dezvoltare a personalităţii tinerei generaţii.
Articol integral →Necesitatea și importanța examenelor de certificare a competențelor profesionale
Folosirea abilităţilor, cunoştinţelor şi competenţelor în realizarea unor sarcini de lucru pentru realizarea unui produs sau a unui serviciu reprezintă elementul central al procesului de învăţare şi evaluare bazat pe competenţe. Cei care învaţă trebuie să fie capabili să demonstreze că pot să aplice cu succes şi în mod consecvent la locul de muncă ceea ce au învăţat. De aceea, elevii trebuie să aibă îndeajuns de multe ocazii de a pune în practică ceea ce au învăţat, înainte de a fi evaluaţi.
Articol integral →Educația antreprenorială, o necesitate a economiei naționale
Nevoia crescândă de alternative ocupaționale în rândul tinerilor în contextul unei recesiuni economice ce tocmai s-a încheiat și a lipsei de investiții majore în România face ca educația antreprenorială să aibă un rol hotărâtor în viitorul elevilor de astăzi. Introdusă acum 11 ani în curriculum de liceu, ea a făcut pași importanți în zona colegiilor economice unde conceptul de firmă de exercițiu a căpătat multă greutate în procesul didactic. În liceele tehnologice are un suport bun la disciplina de an Economie aplicată, dar (pentru că există și un dar) la clasa a X-a, unde se predă la toate profilurile și specializările, este văzută ca o cenușăreasă, lucru confirmat și de lipsa din cataloage a rubricii pretipărite și de faptul că manualul oferit gratuit elevilor este prea puțin atractiv, având deja o vechime considerabilă.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei