iTeach: Experiențe didactice

iTeach: Experiențe didactice

Nr. 138 / februarie 2023 - ISSN 2247 – 966X
Descarcă versiunea PDF

 

Carmen Rădulescu

Este omul măsura tuturor lucrurilor? O lecție de morală marca Star Trek

Dezvoltarea tehnologiei și apariția unor artefacte cu performanțe deosebite, unele care depășesc performanțele oamenilor, ne fac să ne întrebăm cum ar trebui să arate lumea morală de mâine și care ar trebui să fie legile morale care să guverneze această lume? Articolul de mai jos încearcă să depășească blocajul de comunicare ce s-a instalat între cei care sunt azi pro-tehnologie și cei care sunt împotriva ei, printr-o analiză a argumentelor ce apar într-un episod din bine-cunoscutul serial de televiziune, Star Trek. Episodul se numește „Măsura omului„ și oferă o lecție de morală care cred că ar trebui luată în considerare atunci când gândim proiectul moral al lumii de mâine, o lecție despre o lume incluzivă, care ne poate satisface pe toți de o manieră mai mult decât utilitaristă.


Articol integral →




Liana Ciocan

Educația STEM – o altfel de abordare a învățării

Termenul STEM a apărut la începutul anilor 2000, iar acronimul provine din limba engleză și se referă la patru domenii: Science-S, Technology-T, Engineering-E și Maths-M (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Educația STEM este o abordare combinată care încurajează experiența practică și le oferă copiilor șansa să aplice cunoștințe relevante din lumea reală. Promovează ideea lucrului în echipă, învățarea prin intermediul proiectelor, căutarea informațiilor, existența unei comunicări permanente în descoperirea celor mai bune soluții.
Articolul prezintă experiența dobândită în cadrul unei mobilități Erasmus.


Articol integral →




Corina Mesaroșiu

Relația comunitate – școală din punct de vedere al conservării tradițiilor și obiceiurilor locale

Un efect imediat al noii digitalizări care a cuprins toate domeniile de activitate, deci implicit și educația, este îndepărtarea de autenticitatea caracteristică a fiecărui popor.
Acest articol evidențiază rolul parteneriatului școală-comunitate în promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale. Prin anumite activități comune, atât școala, cât și comunitatea contribuie la păstrarea zestrei cultural-artistice a unei zone, la îmbogățirea patrimoniului, la perpetuarea individualității unui popor.


Articol integral →




Lenuța-Otilia Doina

Relația bibliotecă școlară – elev în actualitate

Mai mult decât în orice alt tip de bibliotecă, în cea școlară rolul bibliotecarului este acela de a accesibiliza informația pentru utilizatori. De valoarea pe care el o acordă acestei accesibilizări depinde devenirea viitoare a elevului. Atunci când bibliotecarul școlar orientează căutarea așteptată de elev, înțelegând foarte bine nevoia de informare a acestuia și alegând din multitudinea de documente pe cel ce răspunde cel mai bine cererii formulate, în acel moment elevul capătă încrederea atât de necesară în bibliotecar și o va păstra pe aceasta pe tot parcursul vieții de adult. Momentul în care înțelegem că biblioteca școlară este capabilă să desăvârșească actul educațional este unul deosebit de revelator, pentru că acceptăm, în sfârșit, că aparținem unei comunități reale. Așa cum, atunci când pretindem că trăim într-o societate avansată, e firesc să ne dorim „biblioteci avansate, care să răspundă dinamismului vremii” .


Articol integral →




Mihaela Gogu

Competența de a învăța să înveți utilizând gadgeturile vremii actuale. Experiențe didactice digitale

Lucrarea prezintă aspecte concrete, din experiența didactică în învățământul primar, de utilizare a instrumentelor, aplicațiilor și platformelor digitale de către elevi, în diverse activități educative, formale și nonformale, dar mai ales în proiecte, inclusiv eTwinning. Sunt prezentate multe modele de bune practici, de realizări de produse digitale, de către elevi și cadrul didactic, în diferite demersuri, precizându-se disciplinele și scopul pentru care au fost create. Întreg conținutul lucrării este centrat pe sublinierea efectelor pozitive ale utilizării gadgeturilor în activități didactice inedite și creative, completând și întregind ideea referitoare la formarea și dezvoltarea competenței de „a învăța să înveți” cu bucurie și de a împărtăși și altora din ceea ce ai acumulat, o tendință a educației globale actuale.


Articol integral →




Gina Dumitrache

Instrumente și resurse digitale în învățământul primar

Utilizarea noilor tehnologii în cadrul activităților integrate din învățământul primar au o importanță deosebită pentru dezvoltarea performanțelor cognitive ale elevilor și cadrele didactice le pot utiliza cu succes în toate etapele unei activități: captarea atenției, reactualizarea/ fixarea cunoștințelor, dirijarea învățării, obținerea performanței, evaluarea cunoștințelor. Utilizarea tehnologiei informațiilor și comunicațiilor se impune din următoarele motive: nevoile și cerințele școlarilor pretind învățătorilor o schimbare de abordare a activității educaționale; tehnologia contribuie la dezvoltarea competențelor pentru secolul XXI, stabilite de UNESCO ca fiind: comunicarea, colaborarea, experimentarea, gândirea critică, rezolvarea de probleme; trăim în era informațională, de aceea este necesar să formăm copiilor abilități pentru a putea gestiona volumul foarte mare de informații.


Articol integral →




Alexandra Bercea

Efectele jocurilor video asupra elevilor

Jocurile video reprezintă una dintre activitățile principale a majorității elevilor, indiferent de vârstă la nivel global, fiind o problemă de care educatorii se lovesc zi de zi şi căreia nu ştiu întotdeauna să îi facă faţă. Efectele jocurilor video asupra minţii şi comportamentului elevilor pot fi deopotrivă pozitive şi negative. Printre efectele pozitive, se numără dezvoltarea gândirii critice, deprinderea unor abilităţi de socializare, caracterul educativ, îmbunătățirea coordonării mișcărilor, descărcarea emoțională etc.


Articol integral →




Monica-Laura Mureșan

Studiu de caz și posibile intervenții pe un caz concret

În acest articol vom prezenta un mod de a realiza un studiu de caz, pornind de la un exemplu concret. Vom porni de la descrierea cazului, continuând mai apoi să detaliem dezvoltarea/ funcționarea emoțională, dezvoltarea socială și dezvoltarea/ funcționarea motivațională. Vom prezenta o scurtă analiza funcțională a cazului, iar la final vom prezenta câteva posibile intervenții care ar putea ameliora comportamentul elevului V.A.


Articol integral →




Gheorghe Mihăilă

Particularitățile dezvoltării biomotrice în legătură cu conținutul și metodica educației fizice la clasele primare

Din punct de vedere biologic (morfologic și funcțional) dezvoltarea copiilor de vârstă școlară se realizează neuniform, marcând perioade de dezvoltare uneori mai lente, alteori mai rapide. În general, există o mare fluctuație în evoluția calităților motrice (la fel ca în cazul indicilor somatici), care se manifestă diferit de la copil la copil. Cunoașterea acestor aspecte îi va permite profesorului de educație fizică să propună exerciții adecvate pentru influențarea dezvoltării corecte și armonioase a organismului copiilor.


Articol integral →




Sanda Cioroianu

Importanța jocului didactic matematic la ciclul primar

Matematica este o disciplină care are influențe asupra tuturor trăsăturilor definitorii ale unei gândiri moderne. Exercițiile și jocurile didactice matematice reprezintă cea mai eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a gândirii matematice superioare. Integrarea acestora în procesul de predare-învățare-evaluare este de natură să contribuie la realizarea unor importante obiective ale personalității elevului. Folosind jocurile didactice matematice, putem realiza importante sarcini formative ale procesului de învățământ.


Articol integral →