| |
Andreea Gulie
|
Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).
Articol integral →
|
Cătălina Cimpoeru
|
Reașezarea educației pe niște direcții noi de dezvoltare a fost cu siguranță accelerată în perioada pandemiei. Dincolo de numărul mare de cursuri, platforme și instrumente web care au devenit parte din activitatea de formare continuă, dascălul trebuie să fie permanent capabil să selecteze din multitudinea de opțiuni pe cele care i se potrivesc personal, dar care sunt relevante și pentru elevii săi. Receptivitatea școlarilor pentru lecțiile care includ resurse digitale se reflectă în motivația imediată pentru învățare și într-o implicare sporită în activitățile propuse de profesor la clasă.
Articol integral →
|
Ramona Gîrleanu
|
În Dicţionarul de psihologie, Paul Popescu-Neveanu precizează că jocul este un mod de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii – percepţiile (mânuind diferite obiecte şi materiale, copilului i se dezvoltă percepţiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanţă etc.) şi reprezentările, dar şi procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginaţia. „Jocul este o activitate de gândire, arată Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole, acţiunea şi cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului” (1978, p. 186). Sorin Cristea (1998, p. 157) defineşte jocul didactic „acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”, iar A. Manolache (1979, p. 186) consideră jocul didactic „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”.
Articol integral →
|
Monica Dorina Toader
|
La clasa pregătitoare, fără existenţa unui material didactic concret intuitiv, fără o recuzită variată de metode didactice care să faciliteaze înţelegerea, să focalizeze atenţia, să le stârnească curiozitatea, nu se poate. Activitatea de predare îmbracă de cele mai multe ori forma jocului deoarece prin joc copilul reușește să înțeleagă, să învețe, să se exprime mult mai ușor.
Cu generația actuală de elevi, dacă nu aproape zilnic, cu siguranță săptămânal, m-am preocupat să aduc activități interesante în activitatea de la clasă. Totodată respectarea particularităților de vârstă și individuale precum și a nevoilor elevilor clasei, raportarea celor învățate la realitatedar și abordarea integrată, specifică primilor ani și ciclul primar, au fost în prezent obiective importante în planificarea, organizarea și desfășurarea lecțiilor.
Articol integral →
|
Mariana Mihaela Lazăr
|
Alături de socotit, citit-scrisul și exprimarea corectă constituie instrumente de bază ale activității intelectuale necesare pe tot parcursul vieții care au implicații în întreaga evoluție a școlarilor. Ele cuprind o serie de procese cognitive, precum: memoria, limbajul, atenția, gândirea și se realizează treptat, sistematic, cu multe exerciții din partea elevilor. Dacă în ciclul curricular de achiziții fundamentale elevii învață să citească, în ciclul curricular de dezvoltare elevii citesc pentru a învăța, citirea devenind principalul instrument de învățare și o tehnică a muncii cu cartea. Întreaga evoluție a elevilor, atât în școală cât și în viață, depinde de măsura în care cititul devine un mijloc de informație și de autoinstruire.
Articol integral →
|
Mihaela Gogu
|
Activitatea s-a desfășurat în școala noastră chiar de Ziua Pământului, făcând parte dintr-un proiect educaţional desfăşurat pe platforma eTwinning, „We wind the nature”. A fost una dintre sarcinile de proiect, referitoare la dezastrele naturale. Dezastrele sunt definite ca fenomene naturale distructive de origine geologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă. În această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile.
Articol integral →
|
Daniela Pahome
|
Cunoștințele anterioare sunt adesea neconcordante cu teoriile științifice și acționează ca factori perturbatori în însușirea noului concept, denaturându-l. În aceste condiții, se impune ca profesorul să aibă simultan în vedere deconstrucția concepțiilor (reprezentărilor) existente și formarea reprezentărilor noi. Însă, unii dintre elevi au nevoie de mai mult timp pentru ca reprezentările lor să evolueze științific (Illeris, 2014). Anumite reprezentări pot fi uşor de depăşit și asta pentru pentru că elevilor le lipseşte o informaţie. Sunt însă și situaţii dificile, în care, chiar dacă informaţia este accesibilă, elevii nu ştiu să opereze cu aceasta, raţionând prin schimbarea punctului de vedere (Bocoș, 2013).
În literatura francofonă sunt prezentate două strategii de depășire a concepțiilor: (1) prin activarea conflictului socio-cognitiv și (2) prin căutarea limitelor concepțiilor. Aceste strategii sunt prezentate și în literatura autohtonă din domeniul pedagogiei (Bocoș, 2013) și din domeniul didacticii (Ciascai, 2001).
Articol integral →
|
Anca Maria Bouleanu
|
Educația este un mecanism social ce controlează şi organizează influenţele mediului asupra fiinţei umane, adaptându-le la particularităţile de vârstă şi individuale ale acesteia; este un liant între potenţialitatea de dezvoltare, transmisă ereditar şi oferta de posibilităţi ale mediului; este o activitate umană specializată în dezvoltare, creând premisele interne favorabile acţiunii prielnice anumitor factori externi; este un sistem complex de acţiuni şi influenţe de natură formativă şi informativă, având un rol major în depistarea şi diferenţierea predispoziţiilor ereditare, suplimentându-le forţa; este o formă organizată, sistematică şi continuă de formare a personalităţii umane, optimizând relaţia ereditate-mediu.
Articol integral →
|
Aurelia Țintea
|
Este o realitatea a zilelor noastre faptul că tot mai puțini tineri astăzi au bucuria de a lectura. Odată cu evoluția științifică și tehnologică interesul elevilor pentru lectură a scăzut în mod considerabil. Sesizând că elevii sunt tot mai puțin interesați de cititul cărților am decis sa realizez în cadrul activităților de predare-învățare-evaluare cât mai multe sarcinii de lucru pe baza surselor istorice, căci în acest fel elevii lecturează ,intră în contact direct cu informația istorică și doresc să afle informații cât mai multe.
Articol integral →
|
Ana-Maria Mîcîială
|
În Antichitate, singurul autor care a scris opere pentru copii a fost Esop. Apoi, prin anul 1658, Jan Amos Komensky a scris prima carte informativă cu felurite poze şi imagini (Orbis Pictus). Ulterior, s-a hotărât că aceasta este prima publicație cu ilustrații editată în mod special pentru copii. Apariția cărţii lui John Newbery în 1744 numită A Little Pretty Pocket-Book, care era vândută pe-atunci cu o minge cadou pentru băieţi sau cu o pernuţă (suport de ace) pentru fetiţe, este socotită punctul de plecare al începutului cititului din plăcere şi curiozitate pentru micii lectori.
Articol integral →
|
|
|
