Poetica imaginii și a cuvântului. O abordare integrată a limbajelor artistice în demersul didactic

Actul lecturii se configurează ca act sinestezic în vremurile acestea atât de tehnologizate și de interactive, căci receptorul nu mai decodează exclusiv semne lingvistice, ci interpretează simultan imagini, sunete și simboluri. La orele de literatură, lectura imaginii este o strategie didactică complexă, menită să dezvolte competențele de receptare multimodală ale elevilor prin conectarea textului literar cu limbajul vizual, oferind oportunitatea de a extinde interpretarea textului dincolo de cuvânt și de a cultiva noua sensibilitate, capabilă să recunoască și să recepteze integrat limbajele artistice.

Articol integral →

Cetățenia digitală ilustrată prin proiecte Erasmus+ și eTwinning

Elevii din secolul XXI trebuie să stăpânească un nou set de abilități; trebuie să fie responsabili din punct de vedere digital și să respecte licențele pentru drepturi de autor prin utilizarea adecvată a surselor online. Alfabetizarea digitală nu se referă doar la obiecte din aria curriculară precum Informatică sau TIC, ea presupune abilitatea a putea folosi toate informațiile posibile disponibile, despre a fi în siguranță în timpul navigării în mediul online, verificarea fiabilității informațiilor de pe internet. Elevii sunt participanți activi în societatea digitală socială, culturală și politică, prin urmare trebuie educați pentru a deveni cetățeni digitali responsabili. Alfabetizarea digitală nu presupune doar înțelegerea, împărtășirea, comunicarea prin utilizarea tehnologiei și a mijloacelor media, ci stimulează învățarea independentă și arată că elevii trebuie să își asume responsabilitatea pentru propriile activități.

Articol integral →

Dezvoltarea competențelor de comunicare orală prin metoda proiectului

Proiectul este un proces de învăţare care implică un grup de elevi în situaţia de a-şi expune părerile, nevoile, necesităţile, dorinţele, opiniile etc. şi de a căuta mijloace ca să formuleze răspunsuri pentru acestea. El se fundamentează logic pe câteva etape, despre care elevii sunt informaţi şi pregătiţi pentru a le respecta. Într-o activitate specială, elevii au fost informaţi prin expunerea profesorului despre fazele proiectului şi antrenaţi în comentarea, interpretarea, structurarea acestora.

Articol integral →

Gamificarea lecturii: panoul interactiv „Bufnițele citesc”

Formarea plăcerii de a citi reprezintă una dintre cele mai importante aspecte ale învățământului primar. Articolul descrie o modalitate de stimulare a interesului pentru lectură prin utilizarea unui panou interactiv, intitulat „Bufnițele citesc”. Realizat ca un instrument vizual și ludic, panoul valorifică principiile gamificării și ale învățării prin cooperare. Rezultatele obținute în cadrul activității arată o implicare mai activă a elevilor, o citire expresivă îmbunătățită și o creștere a motivației intrinseci pentru lectură.

Articol integral →

Când un copil prinde curaj să spună „Eu cred că…”. Despre puterea dezbaterilor în gimnaziu

Sala de clasă poate și ar trebui să fie spațiul în care copiii își găsesc vocea, au curajul de a-și susține opiniile, de a-și deschide mintea și inima către cele ale altora. Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă așa, astfel că a crea în școli cluburi de dezbateri este un pas necesar înspre a le oferi elevilor un spațiu mai prietenos, mai eliberat de constrângeri în care se pot exprima. Dacă, până în prezent, dezbaterile au fost activități extrașcolare adresate, în principal, liceenilor, în ultima perioadă, prin înființarea Olimpiadei naționale de dezbateri pentru juniori, s-a adus în atenție importanța acestui exercițiu de gândire critică și pentru elevii de gimnaziu.

Articol integral →

Teorii privind învățarea limbii engleze

Societatea contemporană pune mare preț pe comunicare. Exemplele sunt nenumărate. Oamenii pot transmite un mesaj unui număr imens de persoane prin intermediul rețelelor de socializare, obținerea unui job este condiționată adesea de abilitățile de comunicare ale celui intervievat, telefoanele mobile sunt folosite în toate colțurile lumii. În aceasta societate globalizată, unul din principalele vehicule de comunicare este limba engleză. D.Crystal (2003) menționează că limba engleză este limba maternă a aproximativ 400 de milioane de oameni, este a doua limbă pentru mai mult de 430 de milioane de persoane, în timp ce aproximativ 750 de milioane de oameni o vorbesc ca pe o limbă străină. Adunând aceste date se concluzionează că limba engleză este vorbită de peste un miliard și jumătate de oameni pe  întregul glob.

Articol integral →

Metode activ-participative de predare-învățare. Abordări inovative la orele de limbă și literatură română

În abundența informațională cu care societatea actuală se confruntă, sistemul educațional are dificilul rol de a forma personalități care să discearnă informația prețioasă de cea excedentară, să extragă esențialul din general. Astfel, în educație a apărut termenul de „educație modernă”. Înveți nu doar pentru „a ști” și a stoca o serie de informații din diferite domenii, ci pentru „a face”, pentru a folosi ceea ce știi, pentru a aplica ceea ce ai acumulat, în folosul tău și al celorlalți.
Metodele active sunt acţiunile pedagogice care permit elevului satisfacerea trebuinţelor lui de activitate, de cercetare, de creativitate, de comparare şi de înţelegere a cunoştinţelor prin el însuşi sau în colaborare cu alţi elevi. Profesorul este animator, moderator, este cel care creează situaţiile stimulatoare, care susţine efortul elevilor.

Articol integral →

Metodologia formării capacităților de comunicare la preșcolari

Procesul de îndrumare a formării capacităților de comunicare cuprinse mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu, consolidarea lui prin exersarea zilnică, prevenirea unor deficiențe și corectarea vorbirii. Situațiile de instruire ce presupun comunicarea se diversifică în funcție de modalitățile, căile și mijloacele la care poate apela educatorul.

Articol integral →

Metode moderne de dezvoltare a deprinderilor de scris și de citit în învățământul primar

Deprinderile sunt o parte importantă a activităţilor umane, peste 80%, şi pot interfera funcţional la toate nivelele structurilor complexe, fiind instrumentele fundamentale pe care se bazează performanţele. Totodată, au dovedit specialiştii, peste 60% dintre deprinderi se formează ȋn ontogeneza timpurie (deprinderi de mers, de vorbire, de comunicare nonverbală), punctul culminant al formării acestora situȃndu-se undeva pe la 4 ani, cȃnd se formează deprinderi de igienă, curăţenie etc. Toate aceste deprinderi alcătuiesc ceea ce psihologii numesc fondul activităţilor de integrare socio-culturală primară sau deprinderile primare pentru viaţă independentă, care ajută individul să ducă mai tȃrziu o existenţă normală.
Deprinderea de citit şi deprinderea de scris fac parte, alături de deprinderea de ascultare (ȋnţelegere) şi cea de exprimare, din cele patru deprinderi fundamentale pentru ȋnvăţarea limbii. Cele patru deprinderi se formează concomitent, fiecare bazȃndu-se pe celelalte, de aceea şi studiile ȋn domeniu recomandă abordarea globală, avȃnd ȋn vedere că limbajul este un întreg.

Articol integral →

Control sau responsabilitate? Obligație sau educație? Reflecții asupra celor două moțiuni ale Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025

Într-un context social marcat de provocări precum creșterea dependenței de tehnologie și criza climatică globală, educația democratică și exercițiul gândirii critice devin esențiale. Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori 2025 aduce în atenție două teme cu puternic impact asupra vieții cotidiene: dreptul la intimitate digitală și rolul părinților în spațiul online, respectiv responsabilitatea ecologică prin măsuri sustenabile la nivelul fiecărei gospodării. Cele două moțiuni propuse — formulate de organizatori ca scenarii de dezbatere — oferă echipelor de elevi un cadru structurat în care să își exerseze abilitățile argumentative. Variantele de lucru atașate (structuri Guvern-Opoziție) nu sunt soluții impuse, ci modele educaționale orientative, menite să ajute participanții să înțeleagă pozițiile posibile și să-și construiască propria abordare critică. Articolul de față analizează aceste versiuni propuse, comentează aplicabilitatea lor în contexte reale și discută modul în care elevii pot adapta și personaliza argumentele în funcție de viziunea echipei și principiile competiției.Textul respectă formatul World Schools și valorile asumate prin Regulamentul Olimpiadei de Dezbateri Juniori 2025, promovând reflecția echilibrată, rațiunea argumentativă și responsabilitatea cetățenească.

Articol integral →