În copilărie, emoțiile parcurg o cale progresivă de dezvoltare, transformându-se şi acumulând un conținut mai bogat, dar și forme complexe de manifestare, sub influența condițiilor sociale de viață și de educație pe care copilul le-a experimentat, până la acel moment. Este cunoscut faptul că, un copil poate trece cu uşurinţă de la o stare negativă la una pozitivă şi invers, dacă întâlneşte un factor potrivit, care să declanşeze schimbarea. El poate fi „o furtună” sau „un cer senin” într-un interval scurt de timp, fără să acumuleze resentimente. Emoţiile pe care acesta le resimte sunt exprimate prin cuvinte („ Sunt supărat/ă!”, „ Sunt bucuroasă!”), dar mai ales prin gesturi (încrucişarea braţelor, plecarea capului, lovirea cu picioarele, retragerea sau ridicarea braţelor deasupra capului, în semn de protejare). În procesul educativ este foarte important să urmărim asimilarea de către copil a două aspecte esențiale: înțelegerea reală, la nivelul lui, a unor anumite fapte şi întâmplări din lumea înconjurătoare, la care el poate fi martor şi atitudinea sa corectă față de ele.