Inovație și creativitate în activitățile didactice formale și nonformale: Clubul de creație literară „Rara avis” (Proiect)
Paradoxal, în aceste vremuri agitate, în care „timpul nu mai are răbdare cu noi”, elevii găsesc încă, în interiorul lor, dorinţa de a citi și de a crea. De aceea, profesorul de limba şi literatura română are un rol important, şi anume, acela de a-i stimula pe copii, de a găsi în permanenţă noi metode care să îi incite. Desigur, totul trebuie să pară un joc, destindere şi relaxare. A crea de dragul de a crea. Nimic impus. Totul se reduce la curiozitatea copiilor, la interesul pe care îl au pentru un anumit gen de creație-poezie, eseuri, pamflete etc. Provocarea acestui demers didactic a apărut din dorința de a evidenția aptitudinile elevilor și de a realiza o împletire între text, imagine, muzică pentru ca elevii să descopere și alte modalități de a învăța. Poezia poate încă cuceri foarte mult teren, dacă profesorul găsește strategia adecvată şi puntea de comunicare cu elevul. Cunoașterea conceptelor operaționale, pe care o asigură programele de limba şi literatura română, nu este suficientă pentru o bună aprofundare a fenomenului literar. Iar un tânăr fără disponibilitate de lectură este ca un râu fără albie, ce nu-şi găsește rostul.
Articol integral →Modalități de dezvoltare a creativității elevilor din învățământul primar (Cercetare)
Prezentul studiu s-a realizat ținând seama de aspectul formării elevului ca viitor individ integrat într-o societate activă, în continuă schimbare, globalizare, o societate care nu poate progresa fără găsirea unor soluții eficiente pentru problemele tot mai multe și mai dificile. Ori, tocmai pentru rezolvarea acestor situații, este necesar ca elevii noștri să fie bine pregătiți, să aibă capacități și competențe care să-i ajute să fie creativi, să fie activi și competitivi, fiecare la locul său de muncă sau în societate. Aceste competențe, aceste calități încep să se formeze de timpuriu, dezvoltându-se permanent. Ținând cont de aceste aspecte, am încercat să evidențiez prin cercetarea efectuată, impactul pe care îl au aceste metode, procedee, tehnici prezentate asupra gândirii divergente a elevilor, a imaginației creatoare și a atitudinilor creatoare ale elevilor, în general. Trebuie însă precizat că efectele formativ-educative ale învățământului sunt în raport direct cu nivelul de angajare și participare individuală și colectivă a elevilor în cadrul procesului de învățare și formare.
Articol integral →Metode și procedee moderne utilizate în predarea educației tehnologice în domeniul poluării mediului
Educația tehnologică este o disciplină din învățământul gimnazial care are ca finalități respectarea unor etape în realizarea unui produs, folosirea unor termeni din domeniul tehnologic, cunoașterea evoluției tehnicii și tehnologiilor în timp, conștientizarea efectelor tehnologiei asupra mediului, selectarea calității produselor după aspecte funcționale și estetice. Educația tehnologică are caracter interdisciplinar, fiind o disciplină teoretică, dar și practică, ce are ca scop final orientarea elevului spre o carieră profesională. Astfel, disciplina Educație tehnologică se dorește a fi o disciplină care schimbă, care transformă prin acțiunea profesorului (subiectul procesului de schimbare) de a preda și a elevului (obiectul educației) de a învăța.
Articol integral →Proiectul eTwinning „We Love All Animals”
Proiectul eTwinning ”We love all animals” a pornit de la dorința ambilor parteneri din România și Turcia de a spori interesul copiilor pentru animale, de a le stimula curiozitatea, de a se familiariza cu o altă cultură, precum și de a stabili legături culturale cu alți copii aflați în afara granițelor țării. Acest proiect s-a dovedit a fi un mijloc de dezvoltare a competențelor sociale, de comunicare, de colaborare, prin desfășurarea unor activități în echipe internaționale de elevi.
Articol integral →Importanța dezvoltării creativității elevilor
Pornind de la premisa că stimularea creativității este o condiție esențială pentru dezvoltarea personalității elevilor, acest articol analizează o serie de aspecte importante legate de necesitatea cunoașterii fenomenului. Având în vedere complexitatea creativității, cadrele didactice trebuie să se familiarizeze cu următoarele noțiuni: nivelurile și stadiile creativității, factorii și blocajele acesteia, precum și metodele de grup sau individuale de susținere a potențialului creativ al elevilor. Obiectivul pe termen lung este asigurarea unui climat educațional propice unei exprimări libere și creative care să genereze idei noi și surprinzătoare. Astfel, dezvoltarea creativității elevilor se va continua în mod firesc cu stimularea proceselor creative la nivel social, cultural și economic. Printre altele, adoptarea unei strategii coerente de educare și stimulare a creativității va contribui la pierderea potențialului creativ al țării și la migrarea populației spre alte locuri ale lumii unde factorii decizionali știu să exploateze la maximum ideile inovatoare.
Articol integral →Rolul literaturii în viața elevului din ciclul primar
Lumea copiilor joacă un rol important în viața fiecărei persoane adulte, deoarece copiii sunt cei care știu să viseze, cei care prin visele lor ne introduc pe noi, adulții, în lumea fanteziei și chiar în propria noastră copilărie. Alături de copii, putem fi pe de o parte îndrumătorii lor, iar pe de altă parte putem fi chiar „copii” ca și ei, făcându-ne să fim părtași la propria lor copilărie unde nu suntem doar observatori ci și participanți activi. Prin trăirile zilnice brăzdate de fantezie, creație, imaginație, își clădesc imagini proprii, despre ceea ce reprezintă de fapt realitatea, o realitate pe care o poți descoperi jucându-te alături de ei. De aceea, pentru dezvoltarea psihică a fiecărui copil, părinții alături de dascăli trebuie să conducă pașii copiilor către realitate, însă aceasta trebuie să fie treptată, astfel încât copiii să nu simtă influențele educative ca fiind spontane sau constrânse. Cel mai important rol în această dezvoltare o are grădinița și școala. Cu ajutorul metodelor și mijloacelor alese de către cadrul didactic, copiii își formează noi competențe care ajută la dezvoltarea lor în viitor. Un mijloc important utilizat de cadrele didactice în învățământul primar și preșcolar îl reprezintă Literatura pentru copii.
Articol integral →Jocul didactic și implicațiile sale pedagogice în dezvoltarea proceselor psihice la elevi
Ca educatori, avem datoria de a nu fi doar simplii transmiţători de informaţii, avem datoria de a cerceta şi de a experimenta cele mai adecvate structuri şi formule pentru a asigura pregătirea temeinică pentru muncă şi viaţă a tinerelor vlăstare ce ne stau înainte. Utilizarea jocului didactic în activitatea de predare-învăţare-evaluare poate fi eficientă în vederea creşterii performanţei şcolare.
Articol integral →Optimizarea jocului în atac la echipa reprezentativă de handbal fete, la nivel de învățământ gimnazial (Cercetare)
„Optimizarea jocului în atac la echipa reprezentativă de handbal fete, la nivel de învăţământ gimnazial” este un studiu pe care l-am efectuat în cadrul echipei de handbal din şcoală. Sper ca metodologia, rezultatele și concluziile să fie de ajutor şi altor profesori de educaţie fizică, respectiv antrenori.
Articol integral →Educație interculturală și jocuri tradiționale
Articolul își propune să prezinte câteva considerații privind educația interculturală în rândul liceenilor, pornind de la experiența pe care patru elevi de la Colegiul Național Școala Centrală din București au dobândit-o în cadrul proiectului Erasmus+ The Game. Traditional Games are Meeting, implementat de Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport”. Prin participarea la atelierul având ca temă jocurile tradiționale europene, aceștia nu numai că s-au implicat în activități fizice atractive, dar și-au exersat și abilitățile de comunicare în limbi străine, au învățat despre patrimoniul comun european, dar și despre diversitatea culturală specifică zonei centrale și sud-estice a Europei. În acest fel, jocurile tradiționale au prilejuit stabilirea dialogului şi a cooperării autentice între participanți, îmbogățind astfel experiențele interculturale ale tinerilor. Pornind de la premisa că abilitățile care țin de zona interculturalității se dezvoltă doar în rare cazuri în cadrul mediului formal, s-a statuat că activitățile informale și non-formale sunt contextele necesare pentru deprinderea și dezvoltarea competențelor interculturale, atât de utile în societatea actuală, globalizată.
Articol integral →Exemple de bune practici în educația pentru protecția mediului
Care va fi viitorul omenirii? Este întrebarea tulburătoare care preocupă oamenii de ştiinţă, instituţii de cercetare, instituţii internaţionale şi, nu în ultimul rând Organizaţia Naţiunilor Unite. Răspunsurile şi soluţiile converg spre concluzia că de noi depinde propria supravieţuire.
Educaţia pentru mediu are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin cunoştinţele, dar mai ales prin motivaţiile și conduitele pe care le oferă pentru a acorda mediului atenţia şi îngrijirea necesară.




Ministerul Educaţiei