Problemele nonstandard la ciclul primar

Matematica nu este numai  o ştiinţă, o simplă ştiinţă. Teoriile despre matematică nu trebuie să se mărginească la construcţia ei logică, la validitatea sau semnificaţia acestei construcţii, privită în aspectul ei static, de operă finisată. Matematica este mai mult decât o ştiinţă; este un act de cultură, e un act profund uman, este, uneori, o pasiune. Se ocupă cu matematica nu numai marii matematicieni, ci şi cei mici, nenumăraţii matematicieni mici, care nu creează opere fundamentale, dar trăiesc, fie şi în cadrul strâmt al unei probleme elementare, un act de creaţie propriu-zisă. Un matematician, mare sau mic, desfăşoară o complexă muncă de cercetare, în decursul căreia parcurge nenumărate ocoluri, drumuri înfundate, eşecuri provizorii sau de durată, greşeli, reveniri. În atenţie se află rezultatele şi nu cum s-a ajuns la ele, capătul drumului şi nu drumul însuşi, cu toate peripeţiile lui.

Articol integral →

Analiza transdisciplinară a drumului din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, din perspectiva competențelor transversale

Competențele transversale reprezintă un concept al pedagogiei moderne. După cum este definit de Clasificarea Europeană a Abilităților, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor (ESCO), „Abilitățile și competențele transversale (TSC) sunt acel tip de abilități învățate și dovedite, care sunt considerate în mod obișnuit ca necesare sau valoroase pentru o acțiune eficientă în aproape orice tip de muncă, învățare sau activitate de viață. Sunt „transversale” deoarece nu sunt legate exclusiv de un anumit context (post, ocupație, disciplină academică, implicare civică sau comunitară, sector ocupațional, grup de sectoare ocupaționale etc.).”
Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului, mergând adesea până la fuziune. Fuziunea este, așadar, faza cea mai complexă și mai radicală a integrării.  Termenul de terț inclus (finalitatea acestui tip de demers) este introdus de Basarab Nicolescu în Manifest pentru transdisciplinaritate.

Articol integral →

Învățarea istoriei prin proiecte eTwinning

De multe ori, suntem puşi în situația de a găsi noi şi noi metode pentru a-i capta pe elevii noștri. La istorie există teme preferate şi mai puțin preferate, în funcţie de bagajul de cunoștințe şi informaţii cu care elevii noștri vin de acasă. Adică acele povești spuse în familie, din tată-n fiu, de către bunici nepoților, convingeri proprii, judecăți şi valori cu care elevii ajung în clasă, la orele de istorie, aşa cum prevede programa şi nu cum au aflat ei din diverse locuri. În acest moment, între așteptările lor şi ceea ce noi căutăm să facilităm spre buna lor învățare, se produce cât un declic. „Eu altfel am auzit de la bunici!”, ”Eu am auzit că de fapt nu a fost aşa…”, ”Dar de ce nu se spune şi că….”. Aceste formule ne iau de multe ori prin surprindere şi trebuie repede să găsim soluții pentru a răspunde în aşa fel încât să satisfacem dorința de curiozitate a elevului dar şi să respectă adevărul istoric, cel puțin aşa cum este el transmis prin manualul de istorie. Lovindu-mă de multe ori de dorința elevilor de a ști alte fațete ale istoriei, am căutat să le satisfac curiozitatea şi să le încurajez căutările, descoperirile, analiza şi formularea unor concluzii, în cunoștință de cauză. Pentru aceasta am realizat diferite parteneriate cu asociații, ONG-uri de profil care realizează activități cu elevii în cadrul diferitelor ateliere. Un astfel de atelier este cel desfășurat de Asociația Istoria din casă în casă în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer, Centrul pentru Jurnalism Independent etc. Aceste ateliere dau frâu liber creativității elevilor, imaginației, stimulându-i la a pune întrebări şi a găsi răspunsuri, în a descoperi alte fețe ale poveștilor aflate în sânul familiei.

Articol integral →

Rolul literaturii pentru copii în cadrul comunicării în limba română

În Antichitate, singurul autor care a scris opere pentru copii a fost Esop. Apoi, prin anul 1658, Jan Amos Komensky a scris prima carte informativă cu felurite poze şi imagini (Orbis Pictus). Ulterior, s-a hotărât că aceasta este prima publicație cu ilustrații editată în mod special pentru copii. Apariția cărţii lui John Newbery în 1744 numită A Little Pretty Pocket-Book, care era vândută pe-atunci cu o minge cadou pentru băieţi sau cu o pernuţă (suport de ace) pentru fetiţe, este socotită punctul de plecare al începutului cititului din plăcere şi curiozitate pentru micii lectori.

Articol integral →

Sursa istorică – un punct de plecare în stimularea lecturii

Este o realitatea a zilelor noastre faptul că tot mai puțini tineri astăzi au bucuria de a lectura. Odată cu evoluția științifică și tehnologică interesul elevilor pentru lectură a scăzut în mod considerabil. Sesizând că elevii sunt tot mai puțin interesați de cititul cărților am decis sa realizez în cadrul activităților de predare-învățare-evaluare cât mai multe sarcinii de lucru pe baza surselor istorice, căci în acest fel elevii lecturează ,intră în contact direct cu informația istorică și doresc să afle informații cât mai multe.

Articol integral →

ZICI2024 și 5 beneficii ale citirii cărților de benzi desenate în perioada achizițiilor fundamentale

Alături de socotit, citit-scrisul și exprimarea corectă constituie instrumente de bază ale activității intelectuale necesare pe tot parcursul vieții care au implicații în întreaga evoluție a școlarilor. Ele cuprind o serie de procese cognitive, precum: memoria, limbajul, atenția, gândirea și se realizează treptat, sistematic, cu multe exerciții din partea elevilor. Dacă în ciclul curricular de achiziții fundamentale elevii învață să citească, în ciclul curricular de dezvoltare elevii citesc pentru a învăța, citirea devenind principalul instrument de învățare și o tehnică a muncii cu cartea. Întreaga evoluție a elevilor, atât în școală cât și în viață, depinde de măsura în care cititul devine un mijloc de informație și de autoinstruire.

Articol integral →

Zece jocuri cu lipici la clasa pregătitoare, utile în predarea integrată la CLR și MEM

La clasa pregătitoare, fără existenţa unui material didactic concret intuitiv, fără o recuzită variată de metode didactice care să faciliteaze înţelegerea, să focalizeze atenţia, să le stârnească curiozitatea, nu se poate. Activitatea de predare îmbracă de cele mai multe ori forma jocului deoarece prin joc copilul reușește să înțeleagă, să învețe, să se exprime mult mai ușor.
Cu generația actuală de elevi, dacă nu aproape zilnic, cu siguranță săptămânal, m-am preocupat să aduc activități interesante în activitatea de la clasă. Totodată respectarea particularităților de vârstă și individuale precum  și a nevoilor elevilor clasei, raportarea celor învățate la realitatedar  și abordarea integrată, specifică primilor ani și ciclul primar, au fost în prezent obiective importante în planificarea, organizarea și desfășurarea lecțiilor.

Articol integral →

Modalități de valorificare a jocului didactic în dezvoltarea conduitei verbale a școlarului mic

În Dicţionarul de psihologie, Paul Popescu-Neveanu precizează  că jocul este un mod de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii – percepţiile (mânuind diferite obiecte şi materiale, copilului i se dezvoltă percepţiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanţă etc.) şi reprezentările, dar şi procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginaţia. „Jocul este o activitate de gândire, arată Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole, acţiunea şi cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului” (1978, p. 186). Sorin Cristea (1998, p. 157) defineşte jocul didactic „acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”, iar A. Manolache (1979, p. 186) consideră jocul didactic „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”.

Articol integral →

Folosirea video-urilor interactive în predarea și învățarea limbii engleze

Reașezarea educației pe niște direcții noi de dezvoltare a fost cu siguranță accelerată în perioada pandemiei. Dincolo de numărul mare de cursuri, platforme și instrumente web care au devenit parte din activitatea de formare continuă, dascălul trebuie să fie permanent capabil să selecteze din multitudinea de opțiuni pe cele care i se potrivesc personal, dar care sunt relevante și pentru elevii săi. Receptivitatea școlarilor pentru lecțiile care includ resurse digitale se reflectă în motivația imediată pentru învățare și într-o implicare sporită în activitățile propuse de profesor la clasă.

Articol integral →

Literația și funcția ei de cunoaștere

Sonoritatea specială a termenului, sugerând legături subtile între literă și sens, între actul de a gândi și neuroplasticitatea cerebrală, a glisat din engleză și în limba română, termenul românesc având pentru noi mai multă grație, dar și o zonă de „mister”, prin aceasta amintind de structura metaforelor revelatoare blagiene, întrucât sensurile acestuia se desfoliază și se înfoliază încă necurmat, ca orice concept prolific și benefic, aflat la vârsta ivirii lui într-o arie culturală sau într-un domeniu de cercetare. Când acest meteorit lingvistic și-a făcut apariția în limba și cultura română, a fost imediat asociat, facil și prea rapid, cu termenul de analfabetism funcțional și a fost anexat domeniului educațional, în special disciplinelor umaniste. Asocierea avea o nuanță terapeutică, nu era greșită, dar nu era exactă până la capăt. Un antonim incomplet, s-ar putea spune, dacă nu ar subzista încă, în câmpul semantic al termenului de LITERAȚIE, acea subtilă putere de seducție, precum și o bogăție de sensuri cărora ai vrea să le dai cumva de capăt.

Articol integral →