Toate articolele din categoria: Didactici
Predarea diferențiată a limbii engleze la elevii cu CES prin folosirea tehnologiei și a aplicațiilor mobile
Învățarea asistată de tehnologie oferă profesorului posibilitatea de a personaliza întreg procesul educațional în funcție de nevoile fiecărui elev în parte, fie el tipic sau atipic, economisind timp și făcând activitățile mult mai atractive pentru elevi. În cazul elevilor cu CES, un mediu digital de învățare potrivit împreună cu metoda adecvată și/ sau un spațiu de învățare flexibil ne permite să lucrăm cu elevi care nu sunt la același nivel, nu fac același lucru sau în același timp, implicându-i în activități de învățare activă. Utilizarea tehnologiei (RED-uri, programe online, site-uri educaționale, întâlniri live, studiu/ sarcini individuale etc.) aduce multiple avantaje precum: personalizarea învățării, încurajarea colaborării între elevi, a învățării reciproce (peer learning), dezvoltarea încrederii în sine a elevilor cu CES și diferențierea conținuturilor în cazul elevilor atipici. Dezavantajele folosirii tehnologiei includ: lipsa instrumentelor digitale, dificultăți în utilizarea acestora acasă, lipsa sprijinului în realizarea sarcinilor de lucru, frustrarea, probleme de conexiune la internet etc. Predarea diferențiată prin folosirea tehnologiei este esențială, însă este nevoie de investiții urgente pentru a susține dreptul tuturor elevilor la educație.
Articol integral →Utilizarea tehnologiei informaționale în procesul de predare-învățare-evaluare la matematică
Integrarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale în procesul de predare-învățare-evaluare permite noii generații de a obține competențe digitale posibile de aplicat în procesul de cunoaștere a fiecărei discipline, având ca scop crearea condițiilor pentru o colaborare eficientă dintre profesor-elev asigurând o educație de calitate.
Articol integral →Importanța experimentului integrat în lecția de fizică
Importanța experimentului integrat în lecția de fizică a devenit din ce în ce mai actuală, cu cât dorința elevilor de a aplica și de a pune în practică cunoștințele dobândite teoretic este mai acută, pentru că fizica folosește ca metode de cercetare observarea fenomenelor întâlnite nu numai în viața reală, ci și în manuale, reviste sau compendii. Experimentele şi lucrările de laborator, virtuale sau nu, îi ajută pe elevi pe de o parte în procesul de studiere şi de cunoaștere complexă și aprofundată a fizicii, iar pe de altă parte le servește un bun exemplu de aplicații practice ale modelării științifice și simulării pe calculator pentru alte domenii din viitoarea lor activitate profesională.
Articol integral →Dezvoltarea competențelor de literație la elevi
Dezvoltarea competențelor de literație la elevi este un obiectiv major pe care ni-l propunem încă din primii ani de școală și prin care urmărim dezvoltarea nivelului de alfabetizare al elevilor prin creșterea motivației față de învățătură și prin proiecte menite să conducă la prevenirea și combaterea abandonului școlar. Într-o societate aflată în continuă schimbare, este imperios să-i susținem pe copii pentru a face față provocărilor unei lumi diverse și dinamice, oferindu-le instrumente necesare pentru a se integra cu succes acesteia. Competențele de literație, considerate competențe cheie, constituie un astfel de instrument de lansare în viață pentru fiecare copil. În stabilirea nivelului de literație trebuie să ținem cont de faptul că pe măsură ce descoperă tainele cititului și scrisului, elevii trec printr-un proces de dezvoltare continuă, eficace și, oarecum, previzibil, iar prin îndrumare și control putem spune că ei sunt continuu stimulați, antrenați și încurajați.
Articol integral →Impactul avut de participarea la activități din cadrul proiectelor europene asupra învățării limbii engleze
În cariera mea didactică de 14 ani, am fost membru în echipa de implementare a 3 proiecte europene Erasmus+ și am fost persoană de contact într-un alt proiect Erasmus+. Am observat un interes crescut din partea elevilor participanți la aceste proiecte europene în învățarea limbii engleze. Deși în perioada 2008-2020 am fost profesor de limba engleză la o mică școală gimnazială din mediul rural din nordul României, Școala Gimnazială nr.1 Ungureni, din județul Botoșani, am avut oportunitatea de a fi implicat ca membru în echipa de implementare a două proiecte Comenius și două proiecte Erasmus+.
Articol integral →Manualele școlare. Perspectiva educației religioase
Ce sunt manualele școlare, care sunt funcțiile lor și cum pot fi realizate manualele școlare? Iată câteva întrebări care se doresc a fi lămuritoare pentru cei care doresc să se încumete la această muncă frumoasă, bazată pe ani de experiență didactică, care poate lăsa urme frumoase în conștiința celor care vor studia din aceste manual, care nu sunt altceva decât lumini aprinse pe cărări de mult bătătorite de atâtea și atâtea generații de tineri studioși. Manualele școlare sunt produse curriculare secundare/ auxiliare, care detaliază, structurează și operaționalizează în mod sistematic conținuturile recomandate de programa școlară, la fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare clasă, organizându-le și sistematizându-le pe capitole, subcapitole, teme.
Articol integral →Jurnalismul școlar – o posibilă alternativă educațională?
Scopul principal al educației de astăzi este să pregătească elevii pentru o lume care evoluează mai rapid ca niciodată, care are nevoie de absolvenți capabili să gestioneze orice schimbare și să fie coordonați de două competențe absolut vitale într-o civilizație care tinde spre globalizare: cunoașterea a celor puțin două limbi străine și abilități digitale excelente. Articolele scrise de elevi în limbile franceză și engleză le oferă posibilitatea de a-și autoevalua competențele lingvistice însușite la ore și competențele digitale legate de pachetul Office. Articolul își propune o analiză și câteva răspunsuri cu privire la jurnalismul școlar ca un mod alternativ de a preda/ evalua limbile străine și gândirea critică.
Articol integral →Cartea, ușă între lumi
Experiențele pe care le trăim citind o carte (potrivită vârstei) scot la suprafață sau ne pun în situația unor emoții, cunoștințe pe care nu le putem ignora și atunci ele ne vor influența negreșit pentru mult timp sau pentru totdeauna. „Clubul de lectură” ne prilejuiește cunoașterea și cititul de cărți din literatură română sau universală pentru copii, cărți frumos legate și ilustrate. Alături de carte, editura trimite și un Jurnal de lectură. Acesta este foarte util construit. Îi îndeamnă pe copii să cerceteze cartea și altfel decât citind conținutul ei. Îi îndeamnă să își exprime ideile, sentimentele, pune întrebări haioase. Le cercetează gândurile și îi îndeamnă să le scrie pe câteva rânduri. Nu doar conținutul este cercetat. Sunt îndemnați să observe ilustrațiile, află date despre autor, cercetează cuvinte neobișnuite și se joacă cu ele, le solicită imaginația cerându-le alte soluții pentru anumite situații din carte.
Articol integral →Modalități de prevenire, depistare și corectare a greșelilor tipice de exprimare și de scriere
Învățarea scrierii ortografice pe baze logice, începând cu primele clase ale școlii, chiar înainte de a se pătrunde mai adânc în problemele de gramatică, contribuie la pregătirea din timp a elevilor pentru a înțelege regulile scrierii corecte și, practic, ajută la formarea unor deprinderi durabile de scriere corectă. Numai o pedagogie preventivă va rezolva problema ortografiei în școală. De aceea, activitatea de formare a deprinderilor ortografice, mijloacele prin care realizăm învățarea, interesul pentru ortografie și aspirația către competență în domeniul ei sunt lucruri hotărâtoare, care trebuie să intre în convingerile celor care răspund de cultivarea limbajului elevilor.
Articol integral →Jocul didactic – o modalitate de învățare a istoriei
Este o certitudine că prin latura lor distractivă, jocurile contribuie la dezvoltarea spiritului inventiv și creativ, al gândirii și imaginației, a interesului pentru lărgirea culturii istorice, la cercetarea istorică. În lucrarea de față, ne propunem să prezentăm jocurile didactice pe care le-am utilizat la clasa a VI-a, la disciplina istorie, pentru tema „Iluminismul – rațiune, drepturi, implicarea oamenilor în viața publică”. Am optat să utilizez jocurile didactice integrate în activitatea de predare-învățare-evaluare în vederea prevenirii monotoniei și plictiselii, dar mai ales din dorința de a aduce varietate și veselie. Am accentuat contribuția pe care o are un joc didactic în stimularea gândirii și a creativității.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei