Pledoarie pentru schimbare… Abordarea educației incluzive

Pentru a defini adecvat conceptul de incluziune în educaţie, trebuie să pornim de la un adevăr pe care pedagogia l-a subliniat de la începuturile ei: şcoala este instituţia principală prin care se organizează şi derulează procesul educativ.
Educaţia, în sensul larg al acţiunilor formative întreprinse în dezvoltarea umană are în centrul ei activitatea realizată în şcoală. Cu toții suntem de acord că școala este una pentru toţi membrii unei comunităţi; cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre o şcoală abstractă, ideală. Ne referim la acea şcoală care trăieşte şi se dezvoltă în şi prin cultura unei comunităţi, ca şi prin politicile unei societăţi anumite. În cadrul acestei școli, preocuparea sa fundamentală trebuie să fie integrarea şcolară şi socială a membrilor comunităţii în care se derulează procesul de învăţământ.
Începând cu anul 1990, a fost lansată o mare provocare: educaţia pentru toţi ca o nevoie vitală de orientare a sistemelor de învăţământ şi de regândire a strategiilor educaţionale.
Cum şi în ce condiţii are loc această schimbare, respectiv care sunt limitele şi întinderea educaţiei pentru toţi?

Articol integral →

Educația pe pilot automat: Cum pot testele standardizate să submineze învățarea autentică

La nivelul politicii educaționale din România, implementarea testelor standardizate este tot mai des promovată ca o soluție miraculoasă pentru a îmbunătăți calitatea învățământului și pentru a asigura echitatea în evaluarea elevilor. Însă este esențial să abordăm această strategie cu prudență, analizând critic implicațiile și efectele pe termen lung, în loc să ne lăsăm purtați de viziuni idealiste și poate prea entuziaste. Implementarea unor metode de evaluare care să susțină un învățământ de calitate și echitabil ar trebui să fie prioritară, având în vedere contextul social și economic specific țării noastre.

Articol integral →

Nevoi și provocări în traseul dezvoltării adolescenților din România: modalități prin care sistemul educațional poate răspunde acestor nevoi și provocări

Adolescența este specifică celei de-a doua decade a vieții omului, o perioadă a transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic, cât și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să constituie o trecere tumultoasă dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenţei este între 14-25 de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit schimbări, extinderi respectiv restrângeri,  în funcţie de perioada istorică, începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă. Copiii participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult, ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii.
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii.

Articol integral →

Strategii de dezvoltare a competențelor-cheie evaluate prin intermediul testelor PISA

PISA este acronim pentru „Programme for International Student Assessment” și constă într-un program internațional de evaluare standardizată a elevilor, inițiat de către Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Finalitatea este aceea ca, prin prisma rezultatelor, sistemele de învățământ să anticipeze cât mai precis dacă elevii noștri sunt pregătiți să obțină un loc de muncă în secolul XXI. Ele nu sunt concepute precum testele tipice de la clasă; ele au menirea să evalueze gândirea critică, rezolvarea de probleme și metaemoția.

Articol integral →

Necesitatea reformării învățământului în secolul XXI

Evoluția școlii în secolul XXI necesită o reformare atât la nivelul metodelor de lucru, cât și la cel al metodelor de evaluare pentru a răspunde nevoilor și cerințelor societății moderne. Aceste reforme ar trebui să aibă în vedere preocupări actuale, tendințe și imperative din sfera socială, economică și tehnologică precum educația digitală, abordările personalizate și individualizate, competențele cheie și educația socio-emoțională, a învăța să înveți/ educația permanentă, interculturalitatea și educația incluzivă, evaluarea adaptată timpurilor prezente, parteneriate cu instituții ale comunității.

Articol integral →

Inserția în învățământul din România a copiilor refugiați ca urmare a războiului din Ucraina

Politica Uniunii Europene față de migranți și refugiați vizează integrarea prin educație și formare, subsumându-se respectării drepturilor omului în general și urmărindu-se ca obiectiv principal transformarea de către guverne a acestei mobilități într-un beneficiu pentru statele-gazdă (Bucur-Ioan, 2021, pp. 31-32). Mobilitatea forței de muncă fiind liberă, pe lângă compatibilitatea sistemelor de învățământ și recunoașterea diplomelor, de importanță vitală este viitorul educațional al copiilor migranților. Școlarizarea lor este un factor de bază, în sensul integrării rapide, ceea ce grăbește și integrarea părinților, iar norma generală europeană este integrarea nou-veniților în clase obișnuite cu autohtoni.

Articol integral →

Acceptăm sau nu să ne schimbăm într-un sistem educațional într-o continuă transformare?

Fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, o atitudine negativă față de locul de muncă. Pe mine, această experiență m-a determinat să caut cauzele, efectele, dar, în special, soluții pentru a depăși problemele. În viața mea profesională a apărut un moment în care am conștientizat că trăim într-o liniaritate care nu ne mai aduce bucuria sau împlinirea de altădată și că schimbările sunt benefice pe plan profesional și personal, de cele mai multe ori. Iar câteodată transformarea se poate produce de la sine, fără planuri sau strategii elaborate.

Articol integral →

Despre transdisciplinaritate în practica școlară. Avantaje, provocări, limite

Transdisciplinaritatea este, alături de interdisciplinaritate, intradisciplinaritate, pluridisciplinaritate și abordarea modulară, o formă de abordare a conținuturilor învățării care prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. În esență, se poate spune că transdisciplinaritatea vizează unitatea cunoașterii, transgresarea acesteia dincolo, între și înauntrul disciplinelor școlare. Chiar dacă se deosebește de celelalte, transdisciplinaritatea este complementară lor. Obiectivele învățării transdisciplinare vizează dezvoltarea armonioasă, integrală, a personalității elevilor, respectiv formarea lor în spiritul responsabilității sociale. Transdisciplinaritatea are ca intrări nu materia, ci demersurile intelectuale, psihomotorii și afective ale elevilor.

Articol integral →

Despre standardizarea evaluării în sistemul educațional românesc

Ce sunt testele standardizate? Un test standardizat înseamnă un test care  este aplicat într-o manieră constantă pentru toți elevii și pentru care rezultatele sunt calculate pe baza unui barem precis comunicat anterior evaluării. Testele standardizate pot fi aplicate la orice nivel, de la cel preșcolar până la cel universitar, și pot fi realizate oral, în scris, tip grilă sau conținând și itemi deschiși cu condiția să fie administrat în condiții identice și evaluat după criterii cât mai obiective, comunicate anterior.
La nivelul unui sistem educațional, testele standardizate pot oferi o imagine de ansamblu asupra progresului realizat de elevi în timp și de asemenea pot indica progresul sau regresul anumitor școli în atingerea obiectivelor proprii legate de acumulările de cunoștințe necesare elevilor pentru a se integra ulterior într-un parcurs academic conform propriilor competențe și așteptări și ulterior la un loc de muncă care să le valorifice cât mai complet propriile abilități.

Articol integral →

Paroxismul responsabilității și conștientizării în mediul școlar

Variabilitatea organismelor, diversitatea culturală, etnică sau socială ne influențează inclusiv modul în care ne raportăm la asumarea unei responsabilități. Educația în acest sens ar trebui să înceapă din sânul familiei, prin repartizarea de către părinți a unor sarcini simple pentru copii: dusul gunoiului, aranjatul lucrurilor în cameră, gătit împreună cu părinții, ajutat la treburile gospodărești, explicându-se rolul pe care îl au aceștia în îndeplinirea cu succes a unei activități. Un copil educat sub deviza responsabilității va privi această valoare morală ca pe un principiu puternic de urmat în următorii ani de viață. Ulterior, statul, școala și comunitatea din care face parte elevul vor contribui către dezvoltarea acestui principiu.

Articol integral →