Am pășit cu sfială pe un teritoriu nou, am apelat la tehnici și strategii cu care înainte doar cochetam. Tot ceea ce părea de nerealizat s-a realizat. Sarcinile de lucru, fișele, teme, toate erau trimise online, urmând a fi citite, corectate, notate, retrimise. Un proces laborios, care necesită răbdare, voință, putință de a fi conectat și prezent… mult timp… în viața elevilor noștri. Însă acest tip de învățământ nu poate suplini învățământul clasic, în sala de curs, în bancă, având acces la tablă și notițe. Am simțit lipsa elevilor și a cadrelor didactice din punct de vedere fizic, emoțional și sufletesc. Elevii, dar și dascălii, au nevoie să se vadă, să își zâmbească, să se corecteze, să se încurajeze reciproc. O simplă privire, un zâmbet, un banal gest fac ca actul educațional să capete sens, să depășească pragul de informație. Educația formală, informală și nonformală întregește portretul tânărului, îl ajută să își identifice nevoile, să găsească metode de a se integra cu succes în societate.