Importanța consilierii familiale

Toate familiile au propriul lor set de probleme și motive care le determină să mearga la un consilier de familie. Ar putea fi un decalaj de comunicare între membrii familiei. Mulți membri ai familiei nu pot recunoaşte asta în prezența celuilalt. S-ar putea prevala o relație tăcuta între membrii familiei, o lipsă de comunicare cu consecințe în cascadă, ajungându-se la o mulțime de neînțelegeri și certuri în casă. Este ca un război rece între membrii familiei, iar copiii resimt starea de tensiune – performanțele lor școlare și relațiile cu ceilalți putând să fie afectate.
Cei mai mulți oameni se tem sa mearga la un consilier, dar este important pentru ei să înțeleagă că nu este nimic înfricoșător.

Articol integral →

Tehnologii informaționale în grădiniță: avantaje și dezavantaje

Viitorul învățământului aparține unui sistem educațional informatizat, astfel, tânăra generație trebuie să pășească în viitor cunoscând utilizarea calculatorului, la fel cum generațiile trecute au știut să folosească hârtia, creionul, instrumentele intelectuale ale timpului lor.
Societatea informațională este o stare de fapt a prezentului și rămâne la latitudinea noastră cât de repede vom ști să facem parte din ea, și aceasta ca o necesitate individuală de armonizare.

Articol integral →

Consecinţe ale utilizării iraţionale a noilor tehnologii asupra dezvoltării copilului

Acest articol se doreşte a fi o introducere în problematica utilizării tehnologiei audio-video şi a dispozitivelor electronice de către copii la vârste fragede şi un semnal de alarmă pentru adulţi, în vederea cunoaşterii efectelor pe care noile tehnologii le au asupra dezvoltării copiilor de vârstă mică şi a vieţii noastre în general. Sunt prezentate, sintetic, pericolele la care se expun copiii care vizionează în neştire programele micului ecran şi/ sau utilizează timp îndelungat şi nesupravegheaţi fiind diferite gadget-uri. Pentru formarea unei atitudini corecte în abordarea tematicii, cei interesaţi pot aprofunda fenomenele descrise consultând resursele bibliografice enumerate şi numeroasele informaţii de pe Internet.

Articol integral →

Beneficiile asocierii unui proiect eTwinning la un parteneriat strategic Erasmus+ KA2

„MUST- Maths understanding with the help of science and technology” este un proiect de parteneriat stategic ERASMUS+ KA2. Am considerat ca materialele realizate devin mai atractive pentru elevi dacă sunt îmbogăţite cu activităţi de tip eTwinning.
Prin asocierea unui proiect eTwinning la un parteneriat strategic KA2 se realizează o vizibilitate mai bună a proiectului, o dinamică crescută a activităţilor, un feedback mai bun, mai cuprinzător. Prin prezența în eTwinning, sunt implicate mult mai multe cadre didactice, elevi şi şcoli în proiectul Erasmus+. Popularizarea activităţilor de formare se poate face şi în cadrul platformei eTwinning utilizând instrumente specifice, amplificând astfel caracterul european al activităţilor proiectului.

Articol integral →

Marele matematician grec Pitagora și lecțiile sale pentru metoda didactică

Tradiția îi atribuie lui Pitagora numeroase descoperiri precum: tabla înmulțirii, fără de care nu am putea realiza nimic astăzi, teorema în geometrie care îi și poartă numele, teorema sumei unghiurilor dintr-un triunghi etc.
Marele filosof grec a fost și învățător, întemeind în Crotona cel mai “totalitar” colegiu posibil. Pitagora binevoia să-și facă apariția în fața discipolilor după o lungă așteptare a acestora. Mereu își începea lecțiile cu matematica, însă nu îi plăcea să o predea în mod normal, arătând nevoia sa în numeroasele exerciții practice și sugerând maniere diferite în care poate fi utilizată, punând accent mai degrabă pe metodă decât pe rezultat.

Articol integral →

Harta mentală, metodă modernă care dezvoltă gândirea critică constructivă a elevilor

Articolul descrie metoda hărții mentale, care poate fi cu ușurință utilizată la clasă în orice moment al lecției, fiind utilă ca sarcină complementară, interesantă, pe care elevii o vor primi ca pe un joc. Caracterul practic al acestei metode o face să fie preferată de copii. Elevii devin activi în procesul de învățare, sunt motivați, asimilează cu ușurință cunoștințe noi, prin intermediul unor conexiuni logice.

Articol integral →

Logica strategiei învăţării depline

Sistemul învăţării depline găseşte, în mod sigur, un câmp larg de aplicare în predarea celor mai multe discipline de învăţământ – matematica, ştiinţele naturii şi limbi. Strategia învăţării depline îi oferă profesorului un ansamblu de instrumente utile – alegerea metodelor şi procedeelor de învăţământ, selectarea materialelor didactice necesare, alegerea mijloacelor tehnice de învăţământ (atunci când materialele didactice presupun utilizare lor), stabilirea combinaţiei celei mai potrivite a metodelor şi mijloacelor şi imaginarea unor situaţii de învăţare adecvate, care să asigure atingerea obiectivelor propuse la un nivel de performanţă cât mai înalt, cu majoritatea elevilor.
Performanţele şcolare sunt, de fapt, rezultanta mai multor factori, care ţin de elevi, de profesori, de cadrul material – organizatoric şi de management.

Articol integral →

Combaterea discriminării. Implicații pentru profesori

Educația trebuie să ajute persoanele cu deficiențe ca acestea să ajungă la o cât mai mare independență economică posibilă și, astfel, ele să contribuie la dezvoltarea socială a țării lor. Este foarte important  să formăm deprinderi sociale și de pregătire pentru viața independentă.
Tot timpul vedem în jurul nostru copii imitând ceea ce adulții din jurul lor spun sau fac ori reproducând scene văzute la televizor. Procesul de descoperire a lumii este foarte important. Mesajele trimise de adulți vor fi semnificative pentru formarea opiniilor viitoare ale copiilor. Cel mai important rol îl joacă școala în combaterea atitudinilor discriminatorii.
Mințile noastre trebuie să fie conștiente, să dea o șansă și să ia în considerare o persoană diferită de noi.

Articol integral →

În întâmpinarea profesorilor: proiectul EU-StORE- Standarde europene pentru Resurse educaționale deschise

Problema utilizării resurselor educaționale deschise devine una de mare actualitate, dată fiind ușurința accesării acestora și a resurselor de timp limitate de care dispunem pentru realizarea documentației, în diferite domenii de cercetare. Problema este că aceste resurse educaționale deschise nu au întotdeauna calitatea necesară, ba mai mult, nu ne dăm seama, cel puțin la o primă vedere, de corectitudinea informațiilor cuprinse în aceste materiale. De aici a apărut ideea proiectului EU-StORE, care să vină în sprijinul profesorilor, în sensul oferirii unei certitudini cu privire la materialele preluate sub sigla RED, acolo unde ele sunt oferite cu specificația Creative Commons.
Articolul își propune să prezinte utilitatea proiectului derulat sub umbrela programelor europene Erasmus+ pentru profesorii oricăror forme de învățământ. Sunt prezentate direcțiile de abordare ale proiectului și felul în care va răspunde acesta, nevoilor actuale ale cadrelor didactice, indiferent de specializare, vechime, profil sau nivel la care predau.

Articol integral →

Meseria de profesor, între știință și artă

Profesia de cadru didactic nu este o meserie, ci o artă. R. Hart făcea următoarea afirmaţie în studiile sale: „Profesorul joacă un rol. El acţionează asupra unor oameni, şi aceştia reacţionează în schimb. Aceasta este fizica educaţiei”.
În ultima vreme, sfera rolurilor  cadrului  didactic  în  raport  cu  şcoala  s-a  extins  cu  mult  dincolo  de  nucleul  său didactic iniţial, incluzând funcţii cum ar fi aceea de prieten, confident, consilier, exponent al societăţii adulţilor etc. Îndeplinirea tuturor acestor roluri este semnificativ condiţionată de motivaţia profesională a cadrului didactic.

Articol integral →