Evaluarea – o veșnică problemă
Discuțiile despre evaluare sunt nesfârșite, mai ales la finalul anului școlar. Avem criterii diferite, viziuni diferite, dar cel mai important lucru este să știm să ne autoevaluăm și să nu luăm rezultatului unui concurs sau examen drept etichetă definitivă și unică.
Articol integral →Limba română – încă este la modă
Român… Pământ românesc… A vorbi românește… ROMÂNIA. Pentru unii români, aceste cuvinte nu mai spun nimic, ”s-au desemantizat”, nu-și mai au rostul în contextul globalizării. Pentru alții, au devenit o rușine, nu-i mai reprezintă. Pentru cei mai mulți dintre noi însă, aceste ”vorbe” ne definesc ca indivizi și ca popor.
Într-un context caracterizat prin globalizare pe toate planurile, limba maternă – în cazul nostru, limba română – riscă să își piardă farmecul în uzul vorbitorilor, care fie nu o mai utilizează în mod corect, fie preferă o limba-surogat.
Greșeli nebănuite în comunicarea cu elevul
Când se sună de intrare, profesorul se pregătește pentru întâlnirea cu elevii, concentrându-și întreaga energie mentală în această direcție. El urmează să vorbească în fața unui colectiv cu așteptări înalte în ceea ce-l privește, de aceea trebuie să fie bine pregătit, coerent, clar, concis și carismatic. Dar, pe lângă toate acestea, el trebuie să fie și un specialist în comunicare, pentru că, de cele mai multe ori, nu ceea ce spunem asigură succesul mesajului, ci felul în care o spunem. Comunicarea eficientă dintre profesor și elevi este o știință bazată pe precepte clare, iar nerespectarea lor poate scădea considerabil nivelul motivației și, implicit, al performanțelor.
Articolul se concentrează asupra acelor erori surprinzătoare, ce trec adesea neobservate, ba chiar sunt considerate, în mod obișnuit, drept utile în procesul instructiv-educativ.
Comunicarea didactică ca formă particulară de comunicare interumană
„Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele, cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el mi-ar permite să le recuperez rapid pe toate celelalte.” (Webster, 1998 apud Săucan, 2002, p.9). Pornind de la aceste cuvinte, putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că nevoia de comunicare este, devine esenţială în cele mai variate arii ale existenţei noastre. A trăi înseamnă a comunica. Comunicarea stă la baza organizării sociale, coagulând şi controlând raporturile „orizontale”dintre oameni, dar angajează totodată şi aspiraţiile lor „verticale” într-o mişcare ascensională către planurile superioare ale realităţii.
Articol integral →Rolul jocului didactic în dezvoltarea preșcolarului și școlarului
Lucrând de câţiva ani cu copiii, am constatat că cea mai eficientă modalitate de a interacţiona cu ei este jocul. Jocurile îmbunătăţesc atmosfera clasei şi comportamentul individual al elevilor. Ele îi învaţă pe elevi să aplice importante abilităţi de relaţionare socială: comunicarea, spre exemplu, managementul conflictelor, auto-controlul. Jocurile dezvoltă atitudini prosociale, abilităţi de coping sau trăsături de caracter (responsabilitate, perseverenţă). Prin intermediul lor se doreşte o combatere a asumpţiilor negative pe care elevii le au despre ei înşişi sau despre colegii lor.
Articol integral →Televiziunea – prietenul sau duşmanul copiilor?
Rolul televiziunii in viaţa noastră este extrem de important, ajungând, de la un mod de a te relaxa, la o dependenţă de neînvins. Copiii sunt primele victime, deoarece părinţii, foarte ocupaţi cu problemele vieţii cotidiene, nu mai au timp să se ocupe de copiii lor, televizorul devenind astfel un baby-sitter, nu tocmai cel mai potrivit, întrucât la această vârstă fragedă psihicul caută modele şi, de cele mai multe ori, aceste modele, transpuse prin mecanisme specifice ale mass-media, sunt periculoase. Imaginile şi limbajul folosite pe posturile televiziunilor pentru copii îi îngrijorează pe părinţi, dar şi pe specialişti, prin modul în care pot influenţa comportamentul copiilor. Cum trebuie să acţionăm în faţa efectelor negative din desenele animate?
Articol integral →Asigurarea şanselor egale pentru copiii defavorizaţi
Cea mai buna soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor elevilor se dovedeşte a fi educaţia incluzivă, caracterizată prin următoarele principii: dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.
Şcoala incluzivă are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor. Adaptarea curriculumului se poate realiza prin selectarea unor conţinuturi din curriculumul general adresat copiilor normali, care pot fi însuşite de copiii cu cerinţe speciale; introducerea elevilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de activităţi individuale, terapeutice, destinate recuperării acestora; folosirea unor metode şi procedee didactice, a unor mijloace de învăţământ intuitive, de natură să sprijine înţelegerea conţinuturilor predate la clasă.
Necesitatea orientării şi consilierii în carieră – o perspectivă proprie
Articolul este o viziune asupra cât de important consider că este demersul orientării elevului din clasele mici în carieră – de a-l face de timpuriu să se gândească ce i-ar face plăcere să facă în viaţă, necesitatea deciziilor personale ale elevului, accentul pe preferinţele, abilităţile şi competenţele acestuia, şi nu pe notele la unele materii care nu reflectă talentele copilului, pe imaginaţia, abilităţile, interesele reale care îl motivează. Consider că o viziune integrată, în care e preferabil să vedem care îi sunt trăsăturile de personalitate, interesele şi abilităţile, e de preferat, în detrimentul unei viziuni care cere elevului note mari, pune presiune pe axa elev-părinte-profesor, iar cel care are de pierdut din tot acest proces este copilul.
Articol integral →Orientarea pentru carieră a elevilor de liceu
Alegerea unei cariere pentru un elev aflat în ciclul superior al liceului nu este o activitate uşoară. El nu trebuie lăsat singur. În această activitate trebuie să se implice mai mulţi factori: familia, comunitatea, dar mai ales şcoala, prin profesorii ei. Profesorul (şi în special dirigintele) trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor educaţionale şi un element de legătură între element şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie.
Mulţi tineri care termină liceul deţin cunoştinţe vaste, dar nu ştiu să comunice, nu ştiu să lucreze în echipă, nu ştiu să expună o idee, nu ştiu ce înseamnă o carieră, nu ştiu să se prezinte la un interviu sau să se autoevalueze. De aceea apare nevoia tot mai acută de a-i învăţa pe tineri capacităţi esenţiale pentru viaţa lor, ceea ce se poate realiza doar prin educaţia non-formală ce cuprinde activităţi educative de tip non-formal desfăşurate în sistemul de învăţământ de către instituţii educative. Cea mai importantă activitate de tip non-formal este ora de dirigenţie pentru că aceasta, fiind cuprinsă în orarul elevului, are repetitivitate şi continuitate.
În alegerea carierei, educaţia informală ocupă un loc aparte. Educaţia informală înseamnă experienţe de învăţare spontană, cotidiană, existenţială, desfăşurată în medii care nu au educaţia ca scop principal.
Inteligenţa emoţională şi succesul şcolar – mit sau realitate
Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile atât ale obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și ale relațiilor dintre acestea, facultate dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi. Inteligența emoțională este implicată la toate nivelurile, ansamblul afectiv-emoțional conturând și nuanțând profilul individual ce definește imaginea și stima de sine, tabloul finalităților proprii, peisajul succesului, ansamblul trăsăturilor de caracter manifestate, mobilizarea energetică și raportul cu mediul educațional. Cu cât inteligența emoțională este mai rafinată, cu atât se va dovedi mai constructivă, favorizând dezvoltarea unei gândiri pozitive și unei atitudini optimiste asupra finalităților reprezentate în forma succesului școlar.
Articol integral →
Ministerul Educaţiei