Modalități de valorificare a jocului didactic în dezvoltarea conduitei verbale a școlarului mic
În Dicţionarul de psihologie, Paul Popescu-Neveanu precizează că jocul este un mod de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii – percepţiile (mânuind diferite obiecte şi materiale, copilului i se dezvoltă percepţiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanţă etc.) şi reprezentările, dar şi procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginaţia. „Jocul este o activitate de gândire, arată Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole, acţiunea şi cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului” (1978, p. 186). Sorin Cristea (1998, p. 157) defineşte jocul didactic „acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”, iar A. Manolache (1979, p. 186) consideră jocul didactic „specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv”.
Articol integral →Folosirea video-urilor interactive în predarea și învățarea limbii engleze
Reașezarea educației pe niște direcții noi de dezvoltare a fost cu siguranță accelerată în perioada pandemiei. Dincolo de numărul mare de cursuri, platforme și instrumente web care au devenit parte din activitatea de formare continuă, dascălul trebuie să fie permanent capabil să selecteze din multitudinea de opțiuni pe cele care i se potrivesc personal, dar care sunt relevante și pentru elevii săi. Receptivitatea școlarilor pentru lecțiile care includ resurse digitale se reflectă în motivația imediată pentru învățare și într-o implicare sporită în activitățile propuse de profesor la clasă.
Articol integral →Influența stilului de parenting asupra dezvoltării copiilor
Specialiștii în psihologia dezvoltării copilului studiază de multă vreme modul în care stilul de parenting își pune amprenta pe dezvoltarea copilului. Astfel că putem vorbi cu siguranță despre o influență a stilului de parenting asupra dezvoltării copilului. Copilul se va dezvolta pe plan personal în funcție de stilul parental abordat. Această dezvoltare este reflectată „de atitudinea deschisă față de experiențele noi, în valorizarea potențialului propriu, capacitatea de autoreflecție, percepția schimbărilor de sine pozitive, eficiență, flexibilitate, creativitate, în nevoia de provocări și respingerea rutinei” (Roman, 2011).
Articol integral →Literația și funcția ei de cunoaștere
Sonoritatea specială a termenului, sugerând legături subtile între literă și sens, între actul de a gândi și neuroplasticitatea cerebrală, a glisat din engleză și în limba română, termenul românesc având pentru noi mai multă grație, dar și o zonă de „mister”, prin aceasta amintind de structura metaforelor revelatoare blagiene, întrucât sensurile acestuia se desfoliază și se înfoliază încă necurmat, ca orice concept prolific și benefic, aflat la vârsta ivirii lui într-o arie culturală sau într-un domeniu de cercetare. Când acest meteorit lingvistic și-a făcut apariția în limba și cultura română, a fost imediat asociat, facil și prea rapid, cu termenul de analfabetism funcțional și a fost anexat domeniului educațional, în special disciplinelor umaniste. Asocierea avea o nuanță terapeutică, nu era greșită, dar nu era exactă până la capăt. Un antonim incomplet, s-ar putea spune, dacă nu ar subzista încă, în câmpul semantic al termenului de LITERAȚIE, acea subtilă putere de seducție, precum și o bogăție de sensuri cărora ai vrea să le dai cumva de capăt.
Articol integral →Valențe ale aplicării pedagogiilor alternative în grădiniță: implicarea părinților în procesul de învățare
Sistemele alternative de învățământ au fost implementate cu scopul îmbunătățirii învățământului de stat, oferind alte variante de instruire și educare. De ce este necesară abordarea lor în grădinițele cu învățământ tradițional? Cum putem să aplicăm unul din principiile promovate de cel puțin două din pedagogiile alternative: implicarea părinților în procesul de învățare?
La aceste întrebări vom răspunde în articolul de față. În prima parte, plecând de la caracteristicile generale ale pedagogiilor alternative recunoscute în România, vom evidenția valențele aplicării acestora în grădinița de stat, dar și nevoile care survin în implementarea lor. Cea de-a doua parte va face referire la una din aplicațiile sistemelor Step by Step, respectiv planul Jena, anume implicarea părinților, prin exemplificarea de activități concrete desfășurate cu grupa Exploratorii, generația 2022.
Dezvoltarea socio-emoțională și provocările actuale
Provocările globale ale omenirii (digitalizarea, telemunca sau alte forme de muncă, migrația forței de muncă, schimbările climatice, schimbările pandemice) determină ample schimbări ce influențează atât ființa umană, familiile și comunitățile (sănătatea mintală, calitatea vieții) cât și nivelul economic mondial (crește gradul de sărăcie, apare șomajul). Războiul ruso-ucrainean precedat de pandemia de COVID-19 i-a determinat pe mulți să devină anxioși, temători, nesiguri, fricoși, fapt ce a creat numeroase transformări atât la nivel de persoană dar și la nivel de familie, existând uneori relații tensionate. În asemenea vremuri dificile, dezvoltarea competențelor socio-emoționale e mai importantă ca niciodată.
Învățarea socio-emoțională (SEL) poate fi definită ca parte integrantă a educației și dezvoltării umane. Ea e un proces de învățare a abilităților sociale și emoționale și e la fel de importantă precum învățarea cititului și a socotitului. Este cel mai eficient proces de învățare dacă începe devreme și continuă pe tot parcursul vieții. Abilitățile socio-emoționale sunt importante nu doar pentru succesul la școală ci și la muncă, în viață.
Educația financiară – o necesitate în viața fiecărui copil (Studiu)
Ne dorim să avem copii de succes, care să se adapteze ușor în condițiile lumii în care trăim, plină de schimbări, cu realizări ale tehnologiei, dar și cu neprevăzut. Da, ne pasă de ei și, ca dascăli, trebuie să-i învățăm cum să învețe și să le stârnim motivația de a reuși! Cea mai mare provocare rămâne, din avalanșa de posibilități și de informație, să selectăm ceea ce este relevant și cu adevărat de ajutor pentru viitorul unui copil. Iată de ce am decis să ofer posibilitatea elevilor ca, la final de ciclu gimnazial, să se familiarizeze cu educația financiară. Deși era un an dificil pentru ei, finalizat cu examenul de evaluare națională, am considerat că ceea ce le propuneam era un subiect de importanță majoră, la care nu trebuie să renunțăm, și s-a dovedit că am dreptate. Așadar, aveam în afara programului ore de pregătire la limba română și ore de educație financiară, iar dacă uitam de acestea din urmă, elevii mei mă atenționau cu o vigilență de invidiat ca nu cumva să le omit. De altfel, în chestionarele oferite la începutul și la sfârșitul proiectului elevilor și părinților acestora, aceștia au bifat drept necesar studiul educației financiare, respectiv au conștientizat rolul acesteia în organizarea propriilor vieți și în dezvoltarea personală.
Articol integral →Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi
Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.
Stilul meu de învățare
Pentru că suntem diferiți, modul de învățare al fiecăruia este diferit. Unora le place să studieze singuri, altora în grup, altora le place să stea liniștiți deoparte și să observe pe alții. Învățarea reprezintă, de fapt, „transformarea în vederea adaptării școlare și sociale.” Stilul de învățare se referă la „simpla preferință pentru metoda prin care învățăm și ne aducem aminte ceea ce am învățat.” Tot el ne divulgă calea și modalitățile prin care asimilăm cunoștințele. Și, nu în ultimul rând, implică faptul că indivizii procesează informațiile în diferite moduri care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoționale, psihomotorii și anumite caracteristici ale situațiilor de învățare.
În ceea ce mă privește, recunosc faptul că mi se pare mai puțin important să vorbesc despre stilurile de învățare, despre modurile diferite de a cunoaște, cât mi se par mai valoroase idei ca a ști cum să înveți, a te cunoaște atât de bine încât, în timp, să poți să poți să-ți structurezi actul de învățare încât să devină unul eficient, căci, în definitiv, despre acest lucru este vorba!
Clubul de lectură, reper în construirea bibliotecii interioare a elevului
Să fii astăzi profesor de limba și literatura română la un liceu tehnologic poate reprezenta o adevărată provocare, deoarece te confrunți cu o realitate care adeseori te descumpănește: elevii nu mai citesc, nu valorizează lectura, într-un cuvânt, nu se mai simt motivați pentru acest efort intelectual. Cu părere de rău, am realizat că sunt din ce în ce mai solid argumentate afirmațiile de tipul „tinerii de azi nu mai citesc nimic”, din moment ce mulți dintre adolescenți alocă cea mai mare parte a timpului lor liber rețelelor sociale, jocurilor pe calculator, telefonului. Fără a afirma că aceste preocupări sunt inutile, considerăm că pot deveni dăunătoare atunci când ele se substituie total actului şi plăcerii de a citi. De regulă, o mare parte dintre elevii care mai citesc fac acest lucru pentru nota din catalog. Astfel, de multe ori, lectura se transformă în asimilarea de cunoştinţe noi, fără ca cititorii să fie cu adevărat afectaţi de ceea ce au citit. Prin urmare, este absolut necesar să-i învăţăm pe elevi cum să citească de plăcere, cum să relaţioneze cu textul şi cum să acţioneze ca răspuns la ceea ce au citit, astfel încât experienţa întâlnirii cu literatura să devină, pur şi simplu, un eveniment privilegiat.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei