Jocul didactic la vârsta preșcolară
Jocul este activitatea principală ce caracterizează cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, copilăria. Copilul se joacă, se bucură prin joc, socializează, exersând astfel abilitățile necesare în parcursul devenirii și în viața de adult. Ajuns în grădiniță, copilul poate experimenta lumea minunată a jocului alături de colegii din grupă. Aceștia pot iniția jocuri libere, pe diferite teme, cu diferite materiale și jucării pe care le au la dispoziție. Jocurile pot fi realizate și în cadrul centrului „Joc de rol”, unde copilul poate experimenta diferite roluri, personaje, situații întâlnite în realitatea cotidiană.
Articol integral →Procedee de educare a creativității elevilor la orele de literatură
A citi este o preocupare, o activitate pe care trebuie să o înveți, să te inițiezi, mai ales că nu e deloc mai simplă ca altele, după cum se știe. Actul lecturii – complex şi dificil – trebuie să aibă o motivație, să fie susținut de un resort care să alimenteze energia necesară, iar aceasta nu se poate naște decât din tensiunea psihologică umană; singura componentă ce poate susține un asemenea proces dinspre structura de personalitate a cititorului/ elevului este creativitatea, fiindcă, în cazul dat, este forma de intercondiționare a celor doi factori: textul și cititorul. Psihologia educației a consacrat câteva direcții de acțiune pentru asigurarea unui climat favorabil stimulării creativității: o ambianță deschisă, receptivă a cadrului didactic față de elevii săi, destinderea copiilor timizi, activizarea celor comozi și antrenarea celor superficiali să își dezvolte cunoștințele, întreținerea dorinței vii pentru activitatea creatoare, determinarea elevilor să trăiască satisfacții chiar pentru rezultate nu prea însemnate, întreruperea activității atunci când dispare interesul şi nu-i mai atrage pe participanți.
Articol integral →Rolul istoriei în promovarea dialogului intercultural
Acceptarea diversității presupune o atitudine intelectuală și morală, care facilitează dialogul și capacitatea de a-l asculta pe celălalt. Școala are un rol important în procesul de dezvoltare multilaterală a personalității elevului, de formare a tinerilor, întru respectul diversității culturale. Prea adesea invocată până în prezent pentru a dezbina popoare și a întreține conflicte, istoria și predarea ei în școală se poate constitui înainte de toate ca un cadru al reconcilierii. Prin bogăția de informații de care dispune, cunoașterea istorică poate construi punți pentru cunoașterea reciprocă între comunități umane, între culturi diferite, după cum, prin conceptele cu care operează, poate contribui la crearea unui discurs comun, la trezirea interesului și la formarea unei opinii avizate cu privire la problemele și provocările lumii în care trăim.
Articol integral →Abordarea integrată a învățării prin educația STEM
Educația STEM presupune integrarea în educația elevilor a elementelor științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii și a practicilor asociate acestora pentru a crea un mediu de învățare axat pe elev, cu accent pe investigarea fenomenelor din lumea reală și pe rezolvarea de probleme.
În acest articol, am surprins o parte dintre beneficiile și impactul implementării educației STEM la clasă.
Interdisciplinaritate prin activități de educarea limbajului
Interdisciplinaritatea creează punți între ariile curriculare, tinzând către o unitate a cunoașterii. Învățarea activă și interdisciplinară sunt privite dintr-o perspectivă holistică; educatorul trebuie să-și conducă copiii într-o călătorie fascinantă, astfel încât aceștia să cunoască, să exploreze lumea în care trăiesc și pe care să o înțeleagă. Prin jocurile didactice exemplificate în articolul de față, abordate interdisciplinar, consolidăm aptitudinile, capacitățile de comunicare, matematice, psihomotrice, muzicale, de construcții.
Articol integral →Distresul, o problemă a cadrelor didactice
În principiu, distresul poate fi provocator – în anumite momente avem nevoie de un anume nivel de stimulare sau inhibiție prin reacție la factori din exterior. Nivelurile moderate de stres sunt raportate la reacțiile emoționale funcționale, mecanisme adecvate de coping și resursele psihofizice avute la dispoziție. Stresul poate deveni însă o problemă gravă dacă generează emoții disfuncționale, augmentate din cauza nivelurilor foarte înalte de anxietate.
Articol integral →L’école de l’égalité en scène – un proiect eTwinning care spune stop violenței
Articolul prezintă proiectul eTwinning „L’école de l’égalité en scène”, care, pe lângă contribuția adusă la dezvoltarea competenței de comunicare în limba franceză și a competenței digitale, prin utilizarea creativă, conștientă și critică a noilor tehnologii, are un impact pozitiv asupra creării unui mediu școlar sigur și protector, a unei stări de securitate personală a elevilor, prin combaterea stereotipurilor și prejudecăților legate de sex, a oricăror forme de discriminare și violență din școală și din afara ei. Participarea elevilor la proiectele eTwinning a devenit un obicei în școala noastră, aceste proiecte îi învață pe elevi să învețe, căci le dezvoltă inițiativa, perseverența, implicarea, gândirea critică, îi pune în situația de a organiza propria învățare, inclusiv managementul timpului și al informației, conștientizând nevoile de învățare și identificând oportunitățile pe care le au prin colaborarea cu alți elevi din școlile partenere din străinătate, cu care atât elevii, cât și profesorii pot face schimburi de bune practici.
Articol integral →Promovarea imaginii școlii – ce și cum? Rolul proiectelor eTwinning
S-au scris extrem de multe articole în ultimul timp pe tema promovării imaginii instituției școlare, mai ales datorită datorită rolului marcant pe care îl are școala actuală în dezvoltarea unei societăți. Imaginea unei școli devine așadar extrem de importantă pentru toți cei ce intră pe porțile acesteia: profesori, părinți, elevi, membri ai comunității, iar această imagine, indiferent de aspectul exterior sau interior al școlii (deși uneori și acesta contează), este reflectată de buna pregătire, tactul și talentul cadrelor didactice angajate, de rezultatele obținute de elevi, de numărul de absolvenți, de tehnologia de care dispune școala, de calitatea activităților desfășurate în comunitate.
Articol integral →Platformele e-learning și rolul lor în învățare. Platforma Kidibot
În societatea contemporană, aflată într-o permanentă evoluție și într-o dinamică accelerată, mai ales în domeniul tehnologic, utilizarea calculatorului în sistemul școlar devine din ce în ce mai mult o necesitate. Generațiile actuale de elevi sunt acei “nativi digitali”, care sunt înzestrați de mici cu temeinice competențe și abilități digitale formate și consolidate prin practicare și exersare frecventă. Această „alfabetizare” digital debutează de la cele mai fragede vârste, chiar în sânul familiei, unde copilul are multiple exemple, modele și se învață la fel ca si alte deprinderi de bază, precum mersul sau vorbirea.
Articol integral →Classkick sau… monitorizare în timp real
Avantajele oferite de utilizarea instrumentelor digitale în procesul de instruire impun stabilirea cât mai exactă a modului în care pot fi cât mai bine valorificate calitățile acestora ca interactivitatea, acuratețea activităților efectuate, capacitatea de a oferi reprezentări multiple şi dinamice ale fenomenelor, posibilitatea de a oferi feedback imediat şi, mai ales, faptul că pot interacţiona consistent şi diferenţiat cu fiecare elev în parte.
Articolul prezintă avantajele utilizării platformei Classkick în activitatea sincron sau asincron.




Ministerul Educaţiei