| |
Livia Armanu
|
Cu toții ne-am întrebat, la un moment dat: de ce învățăm anumite lucruri de care nu ne vom folosi niciodată, sau foarte rar, pe parcursul vieții!? În calitate de cadru didactic, de multe ori, am fost întrebată de către elevi „De ce trebuie să învățăm atâtea obiecte, doar dăm examen numai la română și matematică?” La început, nu am avut tendința să le dau dreptate, însă cu timpul am înțeles că nu mulțimea obiectelor de studiat îi nemulțumește, ci pentru că nu li se explică de ce, în ce situații vor avea nevoie de cunoștințele dobândite la desen, muzică, educație tehnologică, limba franceză, fizică, matematică etc.
Articol integral →
|
Delia Purghe
|
Dintotdeauna, învățământul a reprezentat un domeniu pe care lumea a încercat să îl schimbe. Paradigmele schimbărilor nu au fost ușoare (uneori au fost imposibile), din cauza cutumelor societăților care erau deja înrădăcinate și incapabile să fie uitate sau schimbate. Evoluția societății a determinat și o evoluție a învățământului. Cum s-a realizat aceasta? Prin eliberarea oamenilor de ideologiile rudimentare, ineficiente, precare ce nu și-au mai găsit locul și rostul în viața omului. Pilonii schimbării învățământului sunt: știința, tehnologia și industrializarea.
Articol integral →
|
Virginia Pestritu
|
În societatea informațională în care trăim, elevii trebuie să învețe să stăpânească instrumentele cunoașterii. Pe această direcție se înscrie un important proiect de activitate educativă și anume realizarea unei reviste școlare. Revista școlară trebuie să vină în sprijinul formării elevilor și cadrelor didactice, cunoașterii de către aceștia a preocupărilor colegilor din alte școli, găsirii metodelor și mijloacelor de dialog și comunicare, a limbajului comun, a punților de legătură, a cunoașterii tradițiilor naționale și a valorilor culturale europene, precum și a altor preocupări comune elevilor și cadrelor didactice.
Articol integral →
|
Mihaela Manea
|
În 2010, am făcut primii pași în domeniul proiectelor și parteneriatelor europene. Cu pași timizi, dar încrezătoare, am descoperit platforma eTwinning. Entuziasmul şi dorința fără margini de a mă „conecta” la mediul profesional european, dorința de cunoaștere, de cercetare, m-au făcut să caut cu ardoare informații despre școlile europene. Au urmat numeroase provocări insurmontabile, insuccese, dar şi împliniri şi o reală redescoperire de sine, o refacere a unui autentic parcurs de dezvoltare profesională și personală… Mesajul pe care doresc să-l transmit prin acest articol este acela că eTwinning este pentru mine poarta spre descoperire, motorul ce mă ține conectată la nou.
Articol integral →
|
Nicoleta Rădulescu
|
Prezentul articol prezintă participarea în cadrul unui proiect eTwinning având ca temă reciclarea. Activitățile derulate au fost pe placul copiilor, dar și părinții au fost implicați în implementarea activităților, din cauza pandemiei și activităților online. Copiii au înțeles că este important să protejăm planeta și o putem face chiar într-un mod plăcut, dând viață unor noi jocuri și jucării prin refolosirea deșeurilor. De asemenea, s-a dezvoltat spiritul colaborativ, prin activitățile desfășurate în echipe, proiectul contribuind la creșterea stimei de sine, a empatiei, a determinării și persistenței în rezolvarea sarcinilor ș.a.
Articol integral →
|
Cornelia Melcu
|
Învățarea bazată pe proiecte este una din cele mai eficiente căi de a motiva și a implica elevii în învățare și de a face conexiunea, absolut necesară, a celor predate cu realitatea. Un proiect STEAM, cu legături în curriculum, aduce, cu siguranță, abordarea interdisciplinară, legată de realitate, care îi ajută pe copii să înțeleagă fenomene reale. Utilizarea tehnologiei – prin atelierele LEGO Education – este o soluție STEM care combină piesele LEGO, software-ul prietenos, angajarea de proiecte bazate pe standarde și o abordare bazată pe descoperire. Lucrul în echipe mixte – profesori-mentori (voluntari), aduce beneficii atât profesorilor, ce devin mai familiarizați cu tehnologia, cât și mentorilor, ce înțeleg ceea ce înseamnă programa școlară și lucrul efectiv cu elevii. Învățarea prin colaborare sprijină copiii, dezvoltându-le gândirea computațională și familiarizându-i cu principiile ingineriei într-un mod distractiv și interesant.
Articol integral →
|
Sergiu Duma
|
Predarea-învățarea istoriei în societatea contemporană aduce cu sine necesitatea abordării perspectivei multiple în analiza evenimentelor și proceselor istorice. Este imperios necesar ca elevul să facă distincția între mai multe perspective, să identifice diferențele și asemănările și deosebirile dintre ele, pentru ca astfel să dobândească o imagine de ansamblu asupra faptului istoric studiat. Materialul propus pornește de la acest lucru și își propune să trateze această problematică a perspectivei multiple și modalitatea în care aceasta poate fi evaluată în cadrul evaluării scrise printr-un studiu de caz aplicat elevilor a două clase de liceu de la un Colegiu Național din județul Arad. Testul propus vizează modul în care elevii grupului țintă și-au dezvoltat competențele impuse prin programa școlară, înțelegând procesele și faptele istorice prezentate în cadrul activităților școlare. Deși aplicată la dimensiune redusă, cercetarea a dovedit importanța realizării acestor tipuri de activități, atât cele care țin de predare – învățare, dar mai ales continuarea lor și verificarea formării de competențe prin intermediul activității de evaluare.
Articol integral →
|
Georgeta-Irina Rusu
|
Școala românească încearcă prin noul curriculum elaborat, prin politicile și programele sale, să se alinieze standardelor europene prin promovarea celor opt domenii de competențe cheie, la toate disciplinele, însă mai puțin în ceea ce privește Evaluarea Națională la sfârșitul unui ciclu de învățământ. Se încearcă timid, prin acea Evaluare Națională la clasa a VI-a, dar rezultatele se rezumă doar la statistici și concluzii, fără a fi valorificate ulterior în niciun fel. Profesorul își organizează întreg conținutul din perspectiva acestor opt competențe, dar acestea nu sunt evaluate la sfârșit de ciclu și la ieșirea din sistem.
Articol integral →
|
Mihaela-Ionela Coman
|
Elevii de clasa a IX-a, an școlar 2021-2022, au finalizat ciclurile anterioare în baza unui curriculum național ce avea ca principal scop dezvoltarea unor competențe, ce oferă acestora oportunități pentru transferul cunoștințelor și a abilităților în diferite contexte cotidiene. Însă, din păcate, Ministerul Educației nu a publicat noile programe, ci un set de repere metodologice. Din acest motiv, programa de clasa a IX-a (veche) trebuie adaptată, ținându-se cont de ceea ce au studiat elevii în ciclurile anterioare. Am propus un posibil demers didactic în abordarea textului jurnalistic de tip știre, plecând de la un text multimodal. Acesta nu se regăsea în programa veche.
Articol integral →
|
Cristina Huza
|
Deși matematica este o știință exactă, iar efortul depus de către copii în însușirea ei este mai mare comparativ cu celelalte discipline, se poate asigura farmec și plăcere în învățarea ei prin intermediul jocurilor.
Articol integral →
|
Georgeta Staicu
|
Învățământul actual se bazează pe corelarea cunoștințelor, competențelor și atitudinilor; pe colaborarea între profesor și elev; pe învățarea reciprocă – totul în scopul aplicării cunoștințelor și dezvoltării gândirii creative a elevilor, a competențelor lor de comunicare. Or, întregul proces de organizare și desfășurare a activității de instruire este reglementat prin comunicare. Activitatea principală a copilului școlar este învățarea. Învățarea are loc prin comunicare. Legătura între aceste două procese este indisolubilă. Copiii învață comunicând cu învățătorul, cu părinții, cu ceilalți colegi. La debutul micii școlarități se creează o punte de legătură între partenerii educaționali, care poate fi o rampă pentru succes dacă există cooperare, comunicare, responsabilitate din partea acestora.
Articol integral →
|
Corneliu Dragomir
|
Acest material este o invitație de a realiza o introspecție pentru descoperirea copilului lumină și dezvoltarea unor cogniții pozitive. În fapt, cartea este o reiterare a tot ceea ce înseamnă că „cel ce a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoara nesecată în care-şi găsește mângâiere şi-n cele mai dureroase clipe ale vieţii” (Wilhelm Wundt). Ideea centrală este că înseși „copilăria este taina dezvăluirii viitorului”, așa cum ne spune Grigore Vieru. Liniștea locului, bucuria evenimentelor și iubirea oamenilor din copilăria noastră, fără echivoc, marchează calitatea vieții și confortul psihologic a ceea ce trăim dincolo de pubertate, pe drumul devenirii noastre umane.
Articol integral →
|
Daniela-Paraschiva Danka
|
Motivația elevilor pentru învățare va fi întotdeauna, din punctul meu de vedere, condiționată de cât de mult îi place profesorul și disciplina predată de către acesta. De-a lungul activității mele didactice, am observat că elevilor le este mai ușor să comunice cu un dascăl care este empatic, cu un stil de predare democratic, calm și care arată față de elevi înțelegere. Fiecare elev este diferit, iar noi, ca dascăli cred că avem obligația de a ne plia pe stilurile de învățare ale elevilor, pe nevoile individuale ale fiecăruia.
Articol integral →
|
|
|