Toate articolele din categoria: Alternative educaționale
Greșeli de exprimare în mass-media
Internetul și televiziunea reprezintă principalele surse de informare a publicului larg, influențînd opinia și comportamentul oamenilor. Comunicarea la distanţă a accelerat evoluţia comunităţilor. Pentru a afla starea unei societăți, în mod cert ne putem raporta la televiziune. Astfel, mass-media a devenit mediul nostru de existenţă, iar jurnaliştilor le-a revenit rolul cel mai dificil de a prezenta corect, imparţial şi echitabil informaţii telespectatorilor. Corectitudinea presupune şi respectarea normelor limbii române literare. Norma literară stabileşte regulile de exprimare corectă, cultivată, îngrijită, într-o anumită etapă din evoluţia limbii. Pentru noi, limba română reprezintă factorul fundamental al identităţii naţionale şi partea bună a societăţii contemporane este profund sensibilizată de erorile lingvistice, de problema cultivării limbii. Importanţa cultivării limbii a crescut grație ritmului rapid de generalizare a limbii literare şi a extinderii formelor de manifestare a aspectului său verbal, care impun realizarea unităţii ei şi în domeniul pronunţiei corecte. Specialiştii trag un semnal de alarmă cu privire la deprecierea limbii române în mass-media, inventariază şi analizează aspectele morfologice, sintactice, lexicale şi semantice.
Vom examina pe scurt câteva aspecte ale problemei, în baza unor exemple recente, spicuite din diverse surse.
Step by Step – un program pentru copii și familii
Programul Step by Step este o modalitate alternativă de educație a copiilor, creată ca răspuns la marile schimbări ce se petrec în societate. Step by Step este un program pentru două generații, el se sprijină și promovează participarea familiei prin multiple modalități: membrii familiei pot asista la activități; participă la procesul de luare a deciziilor prin intermediul comitetelor consultative ale părinților; furnizează echipei de educatori informații referitoare la nevoile de dezvoltare și capacitățile propriilor copii.
Articol integral →Școala Altfel online
Crearea unor contexte noi și cât mai variate pentru învățare reprezintă pentru un profesor o provocare. Mă gândesc la acest lucru știut fiind faptul că inovarea, păstrarea contactului cu preocupările fiecărei generații de elevi și însușirea abilităților de utilizare a tehnologiei de ultimă oră nu sunt întotdeauna, din diverse motive, la îndemâna sau dorința tuturor profesorilor. De aceea, cred că mutarea catedrei exclusiv în mediul online ne-a obligat pe toți să inovăm și să învățăm unii de la alții, unii despre alții și poate să fim mai atenți cu preocupările și dorințele elevilor. Mi-am propus să vă împărtășesc din experiența acestei perioade și anume despre activitățile online susținute în Săptămâna Altfel ca profesor diriginte la clasa a IX-a, profil matematică-informatică, la un colegiu național din București.
Articol integral →Călătorii educaționale prin dimensiuni și spații virtuale
O predare empatică a fost întotdeauna secretul stârnirii curiozității intelectuale și creative a elevilor și, implicit, secretul pentru a-i atrage, irevocabil, înspre cunoaștere. Izolarea impusă presupune adaptarea demersului educativ la o prezență virtuală a echipei elev-profesor. Zilele acestea, mi-am propus o călătorie de descoperire, o călătorie bazată pe interacțiune și învățare, o călătorie care să mă ajute să citesc în sufletul elevilor mei, dincolo de ecrane. Educația la distanță, sau așa numita „școală online”, este acum o realitate! Nu cred că ne așteptam să ajungem aici atât de repede.
Articol integral →Învățarea prin experiență: De la „puțin pentru noi” la „All4Brad”
Articolul prezintă, într-o manieră originală, creativă, literară, un model original și practic de învățare, și anume învățarea prin experiență, precum și transferul acestui tip de învățare către mediul formal al școlii. Astfel, este prezentat contextul acestei metode, cadrul de desfășurare și formele principale de punere în practică: întâlnirile Impact și proiectele de Service Learning.
Articol integral →Dezvoltarea personalității elevilor prin teatru
Este o realitate regretabilă că, în epoca pe care o traversăm, fuga de lectură și de cultură a elevilor a devenit un fenomen, ca și refugierea lor în activitățile superficiale, cronofage și de multe ori periculoase, cum sunt jocurile și aplicațiile online, rețelele de comunicare Facebook sau Instagram sau programele TV unde incultura și impostura sunt e promovate ca standarde de viață și de aspirații.
Deși a pornit ca un experiment împotriva „orelor plictisitoare de limba și literatura română” dar și ca alternativă la aceste ocupații superficiale, menționate ulterior, opționalul meu de teatru și interpretare dramatică a fost primit cu un entuziasm atât de mare din partea elevilor încât am înființat foarte repede și trupa de teatru aferentă pe care ei au botezat-o Față în față, și ne-am pus pe treabă…
Educație interculturală și jocuri tradiționale
Articolul își propune să prezinte câteva considerații privind educația interculturală în rândul liceenilor, pornind de la experiența pe care patru elevi de la Colegiul Național Școala Centrală din București au dobândit-o în cadrul proiectului Erasmus+ The Game. Traditional Games are Meeting, implementat de Asociația „Liber la Educație, Cultură și Sport”. Prin participarea la atelierul având ca temă jocurile tradiționale europene, aceștia nu numai că s-au implicat în activități fizice atractive, dar și-au exersat și abilitățile de comunicare în limbi străine, au învățat despre patrimoniul comun european, dar și despre diversitatea culturală specifică zonei centrale și sud-estice a Europei. În acest fel, jocurile tradiționale au prilejuit stabilirea dialogului şi a cooperării autentice între participanți, îmbogățind astfel experiențele interculturale ale tinerilor. Pornind de la premisa că abilitățile care țin de zona interculturalității se dezvoltă doar în rare cazuri în cadrul mediului formal, s-a statuat că activitățile informale și non-formale sunt contextele necesare pentru deprinderea și dezvoltarea competențelor interculturale, atât de utile în societatea actuală, globalizată.
Articol integral →Temele de vacanță – sunt ele justificate sau nu?
Vacanța de vară este perioada în care copiii sunt liberi să se joace, să viseze, să uite de şcoală, să se bucure în voie de acele activități de suflet, pentru care nu au găsit destul timp în perioada școlii. Dar, în cazul când timpul copiilor în perioada vacanțelor este nestructurat, există riscul ca unii copii să se plictisească. Lipsa unui program zilnic, chiar și de vacanță, înseamnă și lipsa unor repere temporale, a unor provocări, responsabilități, satisfacții etc., or, un program oferă stabilitate, ordine, utilitate, și un sentiment securizant, de genul „totul este sub control”. Pentru cei mici, vacanța nu ar trebui să însemne doar distracție alternată cu leneveală. Părinții și profesorii ar trebui să-i îndrume spre activităţi ludice, creative, educative şi sportive, derulate atât în interior, cât şi în aer liber, care să-i ajute pe copii să socializeze, să experimenteze, să soluționeze conflicte, să lege noi prietenii să-și formeze un mod de gândire adecvat vârstei, jocul copiăriei fiind cel mai serios antrenament pentru o dinamică socială corectă. Vacanța este perioada în care atât părinții cât și copiii își pot petrece timpul altfel împreună. Puneți accent pe calitatea relației, nu pe numărul obiectivelor turistice vizitate sau pe bugetul alocat concediului!
Articol integral →Activitățile outdoor – exemple de bună practică
Educaţia outdoor este un concept relativ nou în sistemul educaţional românesc, care captează interesul tuturor agenţilor educaționali. Termenul de outdoor poate avea numeroase accepţiuni, însă esenţa termenului constă în învăţarea în aer liber. În cadrul activităţilor desfăşurate cu copiii, acest tip de activitate se poate regăsi în activităţile recreative, activităţi de dezvoltare personală, drumeţii, excursii, tabere cu tematică în natură. Activitatea outdoor presupune contactul direct cu natura, protejarea mediului – în condiţiile în care asistăm la despăduriri masive, la poluarea apelor. Aceste tipuri de activităţi urmăresc formarea atitudinii și comportamentului responsabil. Asemenea activităţi au beneficii atât pentru dezvoltarea fizică, cât şi psihică.
Articol integral →Centru de instruire economică/ antreprenorială liceală – o alternativă de formare a competențelor antreprenoriale ale elevilor
Formarea competenţelor antreprenoriale şi a spiritului de iniţiativă a noii generaţii, care se includ în categoria competenţelor sociale integratoare solicitate impetuos de actualitate, rămâne a fi un obiectiv educațional puțin abordat în conținuturile curriculum-urilor școlare ale Republicii Moldova. Educația economică și antreprenorială, competență de bază ce urmează a fi formată în școală, nu este asigurată și de un loc în planul cadru obligatoriu pentru studiile gimnaziale și liceale, având doar statut de disciplină opțională și nefiind asigurată cu cadre didactice calificate. Puținele tangențe de dezvoltare a competențelor antreprenoriale din cadrul altor discipline (educație civică, geografie, istorie, matematică) nu asigură un minim de cunoștințe, deprinderi și abilități elevilor necesare pentru integrarea acestora în societatea modernă. În acest context, ne-am propus, să suplinim acest gol și să oferim elevilor oportunitatea de a demara un proces de formare a competențelor antreprenoriale prin efort propriu, ghidați desigur, de cadrele didactice care au avut parte de formare în acest domeniu prin intermediul programelor JA Moldova, sau apelând la cursul de recalificare profesională: profesor de istorie/bazele antreprenoriatului. Astfel, în Liceul Teoretic „Gaudeamus”, mun. Chișinău, activează deja de 17 ani Centrul de Instruire Economică Liceală.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei