Toate articolele din categoria: Didactica limbii și literaturii române
Creativitatea – o reală provocare la lecțiile de limba și literatura română (Studiu de specialitate în domeniul învățământului preuniversitar)
Termenul creativitate provine de la latinescul „creare”,ceea ce înseamnă a „zămisli”, „a făuri”, „a naşte”. În limbajul psihologic, termenul a fost adaptat iniţial pentru a defini capacitatea de creaţie artistică. Epoca în care trăim cere fiecărui individ să se adapteze la situaţii mereu noi, să rezolve numeroase probleme sociale şi profesionale, să găseacă soluţii variate, ingenioase, originale.
Termenul de „creativitate” este foarte general. A crea înseamnă a produce ceva nou în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual. Între conceptul de creativitate şi talent nota comună o constituie originalitatea. Dovedeşte talent cel ce demonstrează o originalitate crescută. Deci, talentul corespunde creativităţii de nivel superior. Toţi oamenii sunt în diverse grade creativi şi numai unii dintre ei sunt talentaţi. Conceptul nou de creativitate admite o mare contribuţie a influenţelor de mediu şi ale educaţiei în formarea creativă a fiecăruia.
Limba și literatura română în context interdisciplinar
Predarea interdisciplinară este un concept modern, ce presupune integrarea cunoștințelor și metodelor din mai multe discipline pentru a crea o învățare coerentă, aplicabilă și ancorată în viața reală. În cadrul orelor de limba și literatura română, predarea interdisciplinară devine o punte între arta cuvântului și alte domenii creative: muzica, artele vizuale, tehnologia, științe. Interdisciplinaritatea înseamnă mai mult decât îmbinarea a două domenii: este despre a crea legături firești între cunoștințe, astfel încât elevii să înțeleagă că arta nu are granițe.
Relația dintre interdisciplinaritate și competențele secolului XXI este una directă și profundă, pentru că interdisciplinaritatea este, de fapt, una dintre cele mai eficiente metode de a dezvolta aceste competențe.
Necesitatea studierii gramaticii în liceu (Studiu de caz)
În calitate de profesor de limba și literatura română, la un liceu tehnologic din Buzău, mă confrunt zilnic cu nevoia imperativă a elevilor de a studia, într-o manieră pragmatică și atractivă, gramatica limbii române. Necesitatea unui studiu aprofundat a ceea ce numim, în genere, gramatică, este mai mult decât evidentă, fapt certificat de un profesor care, de câte ori are ocazia, intervine în formularea orală sau scrisă a diferitelor mesaje emise de către elevii săi, atât în context formal, cât și informal.
Strategii didactice activizatoare în cercul și în orele de lectură
Ca strategii de grup, strategiile didactice interactive necesită munca în colaborare a elevilor, organizați pe microgrupuri sau echipe de lucru, în vederea obținerii unor obiective urmărite. Se bazează pe sprijinul reciproc în căutare, cercetare și învățare, stimulează participările individuale, antrenând subiecții cu toată personalitatea lor (abilități cognitive, afective, volitive, sociale), au un loc esențial și un rol deosebit în toate cele trei etape ale elaborării și realizării activității didactice: etapa proiectării, faza de desfășurare a activității și faza (auto)evaluării.
Articol integral →Promovarea lecturii în rândurile preșcolarilor și elevilor din clasa pregătitoare
În ultimii ani, eforturile de a readuce lectura printre preocupările curente ale copiilor şi tinerilor sunt, în Occident, din ce în ce mai intense, mai diverse şi mai creative. Începând cu anul 2022, România are o Zi Națională a Lecturii. În acest context de revitalizare a rolului cărţii în viaţa oricărei comunităţi, a oricăruia dintre noi, lectura redevine un aliat indispensabil al procesului educaţional de calitate, un instrument de formare şi dezvoltare personală de necontestat.
Ne-am alăturat și noi acestui proces prin organizarea mai multor tipuri de activități pentru încurajarea și promovare lecturii în rândul preșcolarilor și elevilor din clasele pregătitoare. Activitățile noastre educaționale au fost concepute pentru a cultiva în rândul preșcolarilor și elevilor dragostea pentru lectură și respectul față de carte.
Strategii de storytelling
Storytelling-ul reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pedagogice, având capacitatea de a transforma concepte abstracte în experiențe memorabile pentru copii. Această metodă nu se rezumă doar la simpla narare a unei povești, ci îmbină în mod armonios modulația vocii, expresivitatea facială și limbajul corporal pentru a crea o experiență educațională imersivă. Atunci când un educator transformă o lecție într-o poveste captivantă, procesul de învățare devine natural și antrenant, permițând copiilor să asimileze mai ușor informațiile noi.
Beneficiile acestei metode sunt multiple și profunde. Pe plan cognitiv, storytelling-ul stimulează memoria și imaginația, accelerează procesul de învățare și dezvoltă capacitățile de ascultare activă. Din punct de vedere social-emoțional, această tehnică consolidează relația profesor-elev, cultivă empatia și promovează valorile morale și culturale. Mai mult, storytelling-ul încurajează independența în gândire, spiritul de cooperare și participarea activă bazată pe interesele și aptitudinile individuale ale fiecărui copil.
Modalități de dezvoltare a competențelor de lectură la clasa a IV-a
Conceptul de competențe reprezintă o structură complexă și multidimensională care îmbină organic mai multe componente esențiale ale procesului de învățare și dezvoltare. Acestea includ nu doar cunoștințele teoretice și deprinderile practice dobândite, ci și aptitudinile native ale individului, precum și atitudinile formate în timp față de procesul educațional. Un aspect definitoriu al competențelor îl constituie caracterul lor dinamic și evolutiv, manifestat prin capacitatea și dorința continuă de autodezvoltare. Astfel, dincolo de dimensiunea procedurală a lui „a ști cum”, competențele încorporează și o componentă motivațională esențială – disponibilitatea de a învăța și de a progresa constant. Această abordare holistă transformă competențele într-un instrument fundamental al educației moderne, care facilitează adaptarea individului la cerințele în continuă schimbare ale societății contemporane.
Articol integral →Valoarea formativă a literaturii clasice
Ca profesor de română, observ de la o vreme tendința de a se scoate din manualele și din culegerile de exerciții operele scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Mai mult, mi se pune deseori întrebarea de către unii părinți sau de elevi, dacă nu chiar și de către colegi: de ce nu se schimbă programa și nu sunt introduși alți autori în locul celor pe care de atâția ani și de atâtea generații îi studiem? De ce se insistă pe lectura unor texte vechi a căror limbă elevii abia dacă o înțeleg?
Fără a discuta justețea unor asemenea dileme și fără a contesta valoarea literară, artistică, a unor scrieri mai recente, doresc să punctez câteva lucruri care să susțină și să motiveze necesitatea de a lectura și a studia clasicii literaturii noastre.
Puterea cărții… Dezvoltarea competențelor de literație la copilul mic
Într-un tărâm plin de farmec și mister, trăia un împărat puternic și cei trei fii ai săi, iar poveștile pe care le-am citit în copilărie, cu începuturi asemenea, au rămas întipărite în mintea noastră. Fiecare carte, fiecare poveste a fost și continuă să fie o poartă către un univers fascinant, o cheie care deschide comori ascunse în adâncul imaginației.
Unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le putem oferi copiilor noștri este magia cărților și a lecturii, o vrajă ce le deschide porțile către o infinitate de lumi și personaje care îi așteaptă cu brațele deschise. Poveștile joacă un rol esențial în dezvoltarea și formarea copiilor: ele sunt un instrument prin care aceștia înțeleg viața, descoperă lumi noi, își dezvoltă imaginația și își formează valori și principii. Totodată, poveștile contribuie la îmbunătățirea gândirii și a abilităților de comunicare.
Caietul cititorului – un spațiu pentru plantarea semințelor cunoașterii
Ciclul primar reprezintă etapa în care elevii deprind elementele de bază ale limbajului vorbit și scris. Drumul construirii sinelui începe încă de la învățământul preșcolar și se concretizează în primii ani de școală. La baza devenirii personale a fiecărui copil stă și capacitatea de exprimare. Formularea de mesaje orale și scrise constituie competențe care pot optimiza sau bloca potențialul fiecărui individ. Lectura este cea care oferă semințele cunoașterii în orice domeniu. Cu pași mărunți, inteligența intelectuală, cea emoțională, dezvoltarea morală și spirituală se împletesc în cununa pe care doar lectura o oferă oricărui lector.
Fără pretenția de a spune ceva nou, am ales să rezum utilizarea caietului cititorului. Acesta poate fi introdus încă de la clasa a II-a, adică după etapa alfabetizării. Prin acest instrument de lucru putem crește motivația intrinsecă pentru lectură a micilor elevi, aflați la porțile cunoașterii.




Ministerul Educaţiei