După cum așteptăm de multă vreme deja, tehnologiile digitale schimbă semnificativ educația. Două evenimente extraordinare recente au deschis o nouă perspectivă asupra potențialului noilor tehnologii, accelerând practicile educaționale inovative și reflecția privind inovarea educațională, aducând și mai multă presiune din partea societății, beneficiarilor, factorilor de decizie în educație – pandemia și expansiunea inteligenței artificiale. Împinsă de experiențe concrete, nevoi imediate și așteptări mai mari, pedagogia digitală aduce o viziune proaspătă asupra modului în care se predă și se învață, dar și în privința a ceea ce se predă. Conținutul învățării și abordările în predare se remodelează pentru a depăși provocările specifice timpurilor, pentru a evita perimarea, pentru a se racorda la oportunitățile actuale și viitoare. Abundența posibilităților este atât o șansă de a folosi repere noi și îmbunătățite în procesul de educație, cât și un potențial obstacol în focalizarea asupra rezultatelor relevante ale învățării și a utilizării eficiente a timpului – strategiile pedagogice convenționale și algoritmii consacrați trebuie să încorporeze noi aspecte privind selectarea de conținuturi relevante și validate științific, reinterpretarea rezultatelor așteptate ale învățării, transpunerea sarcinilor de lucru în contexte de lucru colaborativ (la distanță), asigurarea accesului, tehnici de motivare și de implicare a tuturor elevilor sau studenților în activități de învățare, strategii de încurajare a învățării independente, elemente de securitate digitală și de siguranță în mediul online.
Dar, în cele din urmă, este într-adevăr vorba despre schimbări semnificative în experiențele de predare și învățare, în viziunea rolului universităților și absolvenților, în pedagogie și în filosofia formării?