Toate articolele din categoria: Jocul didactic
Copilul și comunicarea în era digitală
În aceste vremuri, tehnologia digitală este indispensabilă, însă la nivel preșcolar trebuie să avem în vedere și neajunsurile excesului. Jocul și joaca, interacțiunea directă a copilului cu adultul trebuie să rămână fundamentul activității de învățare pentru o dezvoltare sănătoasă.
Articol integral →Stimularea creativității copiilor prin joc
Învăţarea prin joc este fundamentală la vârsta preşcolarităţii. Acum, pe primul loc este jocul, învăţarea ocupând locul secund. Odată cu intrarea la şcoală, învăţarea trece pe primul loc şi este urmată de muncă. Aşadar, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a realităţii, de interrelaţionare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre învăţarea din mediul şcolar. În grădiniţă, preşcolarul este încurajat să se joace, la baza organizării procesului instructiv-educativ desfăşurat în învăţământul preşcolar stând respectarea acestei nevoi naturale de joc a copilului şi valorificarea funcţiilor acestuia.
Articol integral →Jocul lingvistic și flashcardurile – o alternativă metodică viabilă pentru însușirea limbii străine
Cercetările şi practica jocului didactic au arătat că acesta este o strategie utilă, preferată altora pentru realizarea diferitelor obiective propuse de către profesor. Jocul poate îndeplini multiple funcţii în procesul de învăţare, dacă i se exploatează toate valenţele. Jocul îndeplineşte o funcţie esenţială – aceea de organizare, întrucât permite o bună planificare şi exploatare a timpului. Acesteia i se alătură funcţia motivaţională- implicarea necondiţionată şi activă a elevului. Prin premisele oferite de cunoaşterea mai bună a colectivului, se atinge şi funcţia cognitivă a jocului. Funcţia didactică este şi ea implicată o dată cu activizarea tuturor participanţilor şi, nu în ultimul rând, este vizată funcţia educativă prin formarea unui sistem propriu solid de valori.
Articol integral →Jocul, strategie care favorizează dezvoltarea personalității copilului preșcolar
Fiecare activitate din grădiniță trebuie să fie o reuşită, să aducă de fiecare dată lucruri noi şi interesante pentru cel ce învaţă, astfel încât, în urma fiecărei activităţi, personalitatea copilului să cunoască modificări şi transformări pozitive. Educatoarea este cea care optează pentru strategia potrivită, pentru metode, procedee și mijloace de învățământ diverse și interactive, astfel ca acestea să producă modificări pozitive în dezvoltarea personalității copilului preșcolar.
Articol integral →Studiu privind eficiența jocului în activitățile matematice
Activitatea de învăţare a noţiunilor şi conceptelor matematice este o activitate complexă, cu multe provocări pentru cadrele didactice din ciclul primar. Pentru a demonstra eficienţa folosirii jocului didactic, am inițiat o microcercetare educaţională pentru evidențierea unor relaţii cauzale între abordarea de tip ludic și performanța crescută a elevilor (ipoteza de cercetare). Experimentul a reprezentat principala metodă de investigaţie. Observaţia a fost utilizată în perioada premergătoare şi în timpul desfăşurării experimentării, cu scopul de a compara şi surprinde comportamentul, reacţiile elevilor şi mai ales, condiţiile psihopedagogice în care jocul didactic asigură situației educative o deosebită valoare formativă.
Articol integral →Jocul didactic și implicațiile sale pedagogice în dezvoltarea proceselor psihice la elevi
Ca educatori, avem datoria de a nu fi doar simplii transmiţători de informaţii, avem datoria de a cerceta şi de a experimenta cele mai adecvate structuri şi formule pentru a asigura pregătirea temeinică pentru muncă şi viaţă a tinerelor vlăstare ce ne stau înainte. Utilizarea jocului didactic în activitatea de predare-învăţare-evaluare poate fi eficientă în vederea creşterii performanţei şcolare.
Articol integral →Utilizarea jocurilor didactice în predarea limbilor moderne
Predarea limbilor moderne pune accentul pe abordarea de tip acțional, iar jocul didactic reprezintă un instrument care răspunde acestui deziderat. Cu toate acestea, activităților de tip ludic le este rezervat un spațiu restrâns în Cadrul european comun de referință pentru limbi. Articolul dezvoltă această problematică, evidențiind câteva strategii care pot contribui la utilizarea cu succes a jocurilor didactice în orele de limbi moderne.
Articol integral →Jocul şi socializarea şcolarului mic
Una dintre funcţiile principale ale jocului este cea de socializare, acesta având un rol determinant în dezvoltarea socială şi a autonomiei copiilor, a capacităţii de a se integra în colectivitate. Jocul se află în consonanţă cu natura copilului, nu cea biologică, ci „natura socială, trebuinţa lui foarte timpurie de comunicare cu adulţii, ce se transformă în tendinţa de a trăi cu aceştia în comun“ (D. B. Elkonin, 1981, apud. E. Bonchiş, 2014, p. 65). Între joc şi dezvoltarea socială există o relaţie de interdependenţă circulară. Dezvoltarea socială determină dezvoltarea relaţiilor din cadrul jocului, a cooperării, iar acestea, la rândul lor, alimentează dezvoltarea pe plan social.
Articol integral →Activitatea ludică și creativitatea – componente importante ale învățării
Activitatea ludică este un element important în procesul de învățare. De la o vârstă fragedă, copilul se confruntă cu situații de joacă care îi îmbogățesc experiențele, îi întăresc personalitatea și îi deschid noi orizonturi, stimulându-i creativitatea și imaginația. Acestea constituie prilejuri pentru schimburi de cunoștințe, idei și cuvinte. În ele găsește și profesorul un sprijin care îl ajută în procesul educativ. Folosirea activităților ludice în predarea și învățarea limbii franceze, ca limbă străină, ar putea oferi tinerilor un stimul care să îi încurajeze să învețe și să se exprime. Este vorba, de fapt, de valorificarea plăcerii generate de joc în vederea dobândirii de noi cunoștințe.
Articol integral →Jocul didactic: Susținerea interesului și a motivației pentru învățare
Fiecare clasă este compusă din elevi cu temperamente distincte (de la melancolic predominant la coleric sau flegmatic predilect), cu un ritm propriu de gândire și de acțiune, cu experiență culturală (mare sau mică), cu stări emoționale aparte (de la calm, furie, neîncredere, depresie, revoltă, nemulțumire la curiozitate), cu preocupări și cu tipuri de inteligențe variate (studiosul, dinamicul, sociabilul și analiticul).
Articolul de față se bazează pe o experiență avută la clasa a VI-a, în care am (re)descoperit beneficiile folosirii jocului didactic pentru a transmite noțiuni teoretice și pentru a-i motiva pe elevi să învețe.




Ministerul Educaţiei