Exemple de activități și modalități de comunicare în crearea unui parteneriat viabil grădiniță-familie

Ne străduim să dezvoltăm pentru preșcolarii grupelor noastre o serie de activități captivante, inspirate de mediul înconjurător și îmbogățite cu abordări educaționale variate din alte sisteme de învățământ, completând astfel precizările metodologice ale Curriculumului pentru învățământul preșcolar din România. Eforturile noastre sunt centrate pe formarea preșcolarilor cu vârsta între 3 și 6 ani, chiar și mai mici. Urmărim în special în cei trei ani de grădiniță dezvoltarea lor socio-emoțională și pregătirea pentru școală. Activitățile de natură didactică sunt completate de cele de îngrijire a copiilor, de motivare și aplicare a unor seturi de acțiuni pozitive prin care să îi putem angaja cât mai eficient și pozitiv în programul zilnic al grădiniței. Pe parcursul procesului de adaptare și după aceea, părinții îi însoțesc cu emoție la început, iar pe măsură ce avansează, cu încredere și sprijin constant.
Prezentul articol surprinde exemple de activități prin care părinții sunt parteneri activi în parteneriatul grădiniță-familie. Ne propunem să evidențiem importanța desfășurării unor astfel de acțiuni pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor, punând un accent deosebit pe mărturiile părinților implicați. Pe parcurs, acestea se vor împleti cu prezentarea câtorva modalități de comunicare, prin care putem consolida o relație armonioasă între părinți și grădiniță – esențială pentru un parcurs educațional eficient și fără dificultăți.

Articol integral →

Influența noilor tehnologii asistive asupra incluziunii: incluziunea digitală

Incluziunea nu este doar o dimensiune etică a educației, ci și un obiectiv fundamental susținut de cercetări care evidențiază beneficiile interacțiunii și modelării comportamentale între elevi. Această realitate determină sistemele educaționale să caute modalități concrete de incluziune eficientă a tuturor categoriilor de elevi, inclusiv a celor cu dizabilități, în procesul de învățare. În acest context, educația digitală are un rol  în facilitarea accesului la informație, oferind soluții tehnologice adaptate pentru integrarea socială și dezvoltarea relațiilor autentice. Rețelele sociale, platformele de e-learning și dispozitivele inteligente constituie oportunități majore pentru consolidarea incluziunii digitale, contribuind astfel la eliminarea barierelor educaționale și sociale (Caton, S., Chapman, M., 2016).

Articol integral →

Managementul calității procesului educațional în schimbare

Asigurarea calității este o componentă a managementului calității care se concentrează asupra generării și furnizării încrederii în faptul că cerințele calității sunt îndeplinite. Lucrarea face referire la cerințele și posibilitățile de asigurare a calității procesului de instruire și educare în raport cu standardele de referință naționale. Aceste cerințe s-au impus în conformitate cu procesul de adaptare a învăţământului la schimbările sociale, politice şi economice din ultima perioadă, în general, şi ca răspuns la evoluţia ştiinţelor educaţiei şi a psihologiei învăţării, în special.

Articol integral →

Împuternicirea elevilor de liceu

Educația reprezintă un pilon important al oricărei societăți, presupunând o transmitere de cunoștințe și formare de priceperi și deprinderi de la o generație la alta, influențând în mod direct dezvoltarea economică, culturală, socială, politică a unei țări. În plus, aceasta implică o învățare formală, manifestată în cadrul școlii, dar și una informală care se realizează în familie, comunitate sau la locul de muncă. Educația înseamnă putere, cheia pentru o societate prosperă, care oferă numeroase oportunități, stimulând creativitatea, inovarea, responsabilitatea. Prin educație de calitate, indivizii se simt împuterniciți, întrucât au acces la cunoștințe și la un context de formare a abilităților necesare pentru piața muncii, iar astfel aceștia devin capabili să ia decizii informate și să aibă un impact pozitiv asupra societății.

Articol integral →

Inovarea în educație în zilele noastre

Conceptul de inovare definește evident introducerea noului. Să găsim noul și să îl introducem în educație este o preocupare a celor care conduc destinele învățământului românesc, de la ministru al educației la secretari de stat și ajungând la nivelul cel mai de jos, profesorul de la catedră. Actualmente trăim într-o perioada de tranziție accentuată, ce este marcată de transformări complexe, profunde în toate domeniile.
Ajungem din nou la o altă întrebare: care sunt principalele motivații ale organizației pentru a inova?

Articol integral →

Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi

Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.

Articol integral →

Nevoi și provocări în traseul dezvoltării adolescenților din România: modalități prin care sistemul educațional poate răspunde acestor nevoi și provocări

Adolescența este specifică celei de-a doua decade a vieții omului, o perioadă a transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic, cât și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să constituie o trecere tumultoasă dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenţei este între 14-25 de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit schimbări, extinderi respectiv restrângeri,  în funcţie de perioada istorică, începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă. Copiii participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult, ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii.
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii.

Articol integral →

Strategii de dezvoltare a competențelor-cheie evaluate prin intermediul testelor PISA

PISA este acronim pentru „Programme for International Student Assessment” și constă într-un program internațional de evaluare standardizată a elevilor, inițiat de către Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Finalitatea este aceea ca, prin prisma rezultatelor, sistemele de învățământ să anticipeze cât mai precis dacă elevii noștri sunt pregătiți să obțină un loc de muncă în secolul XXI. Ele nu sunt concepute precum testele tipice de la clasă; ele au menirea să evalueze gândirea critică, rezolvarea de probleme și metaemoția.

Articol integral →

Instrumente și modalități inovative de comunicare între educatoare și părinți moștenite din perioada pandemiei, utilizate cu succes astăzi

În perioada pandemiei, chiar și educația realizată cu preșcolarii s-a supus unor reguli stricte de distanțare fizică, găsind soluții atipice și construind situații de învățare și de comunicare la distanță. Adoptată cu dificultate la început, cu temeri și semne de întrebare, educația online s-a realizat pe platforme de colaborare, cu aplicații de conectare, cu ajutorul unor instrumente și mijloace tehnologice ce pot fi utilizate în acest cadru – toate au  devenit oportunități  de învățare pentru cadrele didactice, de dezvoltare a abilităților digitale, de cooperare cu părinții prin alte mijloace decât cele clasice.

Articol integral →

Revenirea la „tradițional”

Perioada pandemiei ne-a obligat pe toți să utilizăm internetul, să ne folosim de materiale audio-video, respectiv platforme educaționale dacă nu voiam să vorbim singuri în fața unui ecran gol. Ce a rămas din această experiență la revenirea în clase?
Din păcate, întoarcerea la școală a însemnat de multe ori și întoarcerea la „sfintele” cutume tradiționale: tabla, caietul și creionul, prelegerea, materialele în format fizic create de elevi și a căror valoare rezidă doar în considerarea lor ca formă de evaluare etc.
De ce s-a revenit atât de rapid la situația anterioară?

Articol integral →