Tulburarea de atenție – căi de acțiune pentru progres în învățare

În practica educațională cu un copil cu formă de tulburare de atenție, adaptarea procesului instructiv-educativ și crearea contextelor de învățare individualizate sunt esențiale. În urma experienței didactice și a consultării literaturii de specialitate, am inventariat mai multe căi de acțiune pentru această formă de tulburare, potrivite atât în mediul preșcolar, cât și în mediul primar.

Articol integral →

Pseudo-profesorii din media

A apărut, ulterior școlii online, fenomenul pseudo-profesorilor vloggeri sau influenceri, care și-au propus să educe tânăra generație și să compenseze lipsurile din sistemul de educație din România. Urmăresc un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în societatea zilelor noastre și care, sincer vorbind, mă deranjează foarte mult: pseudo-profesorii. Educația subfinanțată cronic din România, confruntată cu situația pandemiei, a scos la iveală toate tarele sistemului: lipsa fondurilor, lipsa tehnologiei, lipsa resurselor în general, lipsa formării gratuite a cadrelor didactice, lipsa dorinței de formare a unor cadre didactice…

Articol integral →

Instrumente de îmbunătățire a procesului de comunicare la ora de educație fizică

Comunicarea didactică este parte a comunicării umane, însă are o serie de principii și obiective care o individualizează. Necesitatea atingerii acestor obiective obligă profesorul să găsească forme diferite de a sensibiliza elevul, de a-l face să fie atent și să participe la ora de curs, mai ales în zilele noastre, când comunicarea și viața socială se retrag tot mai mult în spațiul virtual, cu consecințe uneori dramatice, pentru individ și societate. Articolul descrie un instrument de îmbunătățire a comunicării la orele de curs în general și la ora de Educație fizică, în special.
Cuvinte cheie: educație fizică, ascultare activă, competențe cheie, comunicare didactică

Articol integral →

Violența în mediul școlar: o provocare pentru sistemul de învățământ românesc

Violenţa în mediul şcolar este un subiect şi o realitate din ce în ce mai prezentă, din păcate, în zilele noastre. De aceea, se scriu numeroase articole, se ţin o multitudine de conferinţe pe această temă şi se propun multe programe, cu diferite soluţii pentru stopare sau, măcar, diminuarea fenomenului. In acest articol, ne-am propus, să vedem care ar fi câteva din soluţiile practice şi cu caracter aplicativ pentru a lupta cu acest fenomen, soluţii pe care şcoala le-ar avea la îndemână şi ar trebui să le aplice, pentru a ţine situaţia aceasta sub control sau pentru a preveni episoade de violenţă şcolară.

Articol integral →

Educația incluzivă – o necesitate și o provocare

Educația incluzivă este o necesitate și în același timp o provocare. Incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă este un proces complex. Toți copiii au dreptul la educație și fiecare copil este capabil să învețe în ritm propriu. Școala și politicile școlare trebuie să se schimbe în funcție de nevoile fiecărui copil. Tipul dizabilității, atitudinea cadrelor didactice, a copiilor, implicarea familiei sunt factori care influențează educația incluzivă.

Articol integral →

Sfaturi pentru prevenirea și gestionarea comportamentului perturbator în clasa de elevi

Comportamentul perturbator în clasă este o provocare deopotrivă pentru profesori și elevi. Și este totodată un subiect complex. Pe cât de multe clase și elevi are un profesor, pe atât de multe aspecte problematice și modalități de abordare va avea de luat în considerare. Informarea riguroasă și flexibilitatea sunt cuvinte-cheie în rezolvarea acestui subiect.
În ceea ce privește conținutul acestui articol, am decis ca el să cuprindă în primul rând o condensare a punctelor de vedere și soluțiilor validate deja în alte centre din lume pentru ca profesorii să aibă suficient material asupra căruia să reflecteze și să decidă pentru intervenții ulterioare. Cititorul ar putea spune că unele idei se contrazic cu altele dar este doar o impresie pentru că subiectul presupune „n” situații în care anumite intervenții funcționează mai mult, iar altele mai puțin sau deloc, în funcție de tipul de comportament, repetitivitate, dinamica grupului, climatul clasei, relația profesor-elev, etc. Totuși, există și câteva constante pe care orice profesor este bine să le ia în considerare, precum abordarea individuală a elevului cu un comportament perturbator și modul de comunicare cu acesta.

Articol integral →

Cum a devenit metodă interactivă de învățământ teatrul japonez de hârtie – Kamishibai

Teatrul japonez de hârtie este o formă de a spune povești copiilor, în care povestitorul se folosește de un set de ilustrații ce sunt introduse și derulate într-o scenă mică de lemn. Această metodă de povestire își are originea în templele budiste japoneze din secolul al XII-lea, când călugării foloseau ilustrații pentru a prezenta povești cu conținut moral copiilor sau unei audiențe analfabete. Astăzi, îi descoperim veleitățile formative, pe care le valorificăm cu succes în activitățile curriculare de zi cu zi, la clasă sau în activități extracurriculare.

Articol integral →

Un obicei de iarnă – colindătorii

Greutatea de-a mai preda în apropierea vacanței de Crăciun. Așteptarea colindătorilor la oraș – cum era altădată, cum e acum. Știrile false – suporturi pentru slăbirea obiceiurilor…
Suntem deja dincolo de Moș Nicolae. Mai un hop și gata-i școala. Geaba proful de română cearcă să spună o poveste fascinantă, sunetul apropierii lui Moș Crăciun i-acoperă vocea cu totul. De pomană își bate gura ca la fasole drăguța de economie să te învețe cum să fii bogat, când sacul cu cadouri al lui Moș Crăciun parcă deja zăngăne la ușă. Mozart, Beethoven, Schubert – murmură ca-n transă proful tinerel și bine clădit de muzică, dar cine să-l mai asculte când răsună, în același timp: O Tannenbaum, Merry Christmas și Sculați boieri, nu dormiți…

Articol integral →

Strategii de prevenire a bullying-ului în grădiniță și clasele primare

Articolul de faţă îşi propune să abordeze tema bullying-ului în grădiniţă şi clasele primare prin prezentarea unui proiect în curs de implementare. Mai întâi se argumentează necesitatea şi utilitatea unui proiect cu tema bullying-ului în educaţia timpurie şi în ciclul primar, apoi se descriu principalele aspecte ale acestuia precum scopul, obiectivele, grupul-ţintă şi activităţile propuse, iar la finalul articolului se analizează beneficiile proiectului pentru toate categoriile de participanţi implicaţi în derularea acestuia.

Articol integral →

Greșelile – oportunități de învățare

Procesul de educație include, inevitabil, momente de încercare-eroare, greșelile fiind etape importante în achiziția de cunoștințe și formarea de competențe. Ele trebuie tratate ca o normalitate, iar nu ca ceva de care elevii trebuie să se ferească, fiind sancționați sau avertizați în momentul producerii lor. Articolul propune o perspectivă de abordare a erorilor ce va asigura un climat de învățare plăcut și o atitudine relaxată din partea elevilor vizavi de învățare.

Articol integral →