Profilul de formare al absolventului de gimnaziu: Dezvoltarea competențelor cheie în cadrul orelor de LLR

Școala urmărește să ofere fiecărui elev șanse egale pentru dezvoltarea personală, pentru o comunicare eficientă în situațiile reale folosind limba română, limba maternă, limbile moderne precum și diverse limbaje de specialitate, pentru orientarea școlară și profesională optime în raport cu aspirațiile și aptitudinile elevilor, pentru adaptarea și integrarea în comunitate prin formarea unor atitudini pozitive în relaționarea cu mediul social (respect, responsabilitate, solidaritate, toleranță, motivația pentru a învăța continuu în condițiile unei societăți în permanentă schimbare, etc). Lucrarea de față își propune să prezinte exemple de activități didactice, formale și nonformale, care contribuie la realizarea celor opt competențe cheie din profilul absolventului de gimnaziu.

Articol integral →

Activarea parametrilor creativi prin integrarea artelor vizuale în disciplinele studiate în ciclul primar

Permanent, cadrul didactic ar trebui să contribuie la dezvoltarea personalității creatoare a elevilor, să îi îndrume să descopere frumosul din jurul lor. Pornind de la ideea că multe din creațiile elevilor pot fi folosite cu succes ca mijloace de învățământ în cadrul altor discipline, oferind întrebuințări diverse acestor lucruri, nu facem altceva decât să le sporim interesul față de activitățile întreprinse, dorința de a munci eficient, în mod creativ. Lucrarea de față prezintă exemple de bună practică a modului de integrare a artelor vizuale în disciplinele studiate în ciclul primar. Astfel, se pot realiza activități care să conducă la exersarea și consolidarea cunoștințelor însușite, să binedispună, să activizeze şi să-i motiveze pe elevi în realizarea unor creații originale, efortul intelectual îmbinându-se armonios cu cel creativ.

Articol integral →

Secvențe didactice atractive pentru disciplina „Elemente de limbă latină și cultură romanică”

Studiul limbii latine încă din gimnaziu constituie un important instrument de însușire a limbilor străine, limba latină funcționând ca un „soft“ lingvistic, capabil să le organizeze noile achiziții. Pentru a forma și dezvolta competențele cheie ale elevilor de clasa a VII-a, limba latină se impune a fi studiată în gimnaziu într-o oră pe săptămână. Disciplina „Elemente de limbă latină și cultură romanică” își propune să stimuleze transferul de achiziții cognitive între ariile curriculare existente, să ofere baza unor instrumente lingvistice necesare înțelegerii adecvate a vocabularului tehnico-științific. Elevii reprezintă viitorul de mâine, în ei trebuie să găsim baza promovării nației. Trebuie să păstrăm cu sfințenie această comoară care ne-a fost dăruită, pentru a o lăsa urmașilor noștri mult mai valoroasă și mai șlefuită.

Articol integral →

Cum a devenit metodă interactivă de învățământ teatrul japonez de hârtie – Kamishibai

Teatrul japonez de hârtie este o formă de a spune povești copiilor, în care povestitorul se folosește de un set de ilustrații ce sunt introduse și derulate într-o scenă mică de lemn. Această metodă de povestire își are originea în templele budiste japoneze din secolul al XII-lea, când călugării foloseau ilustrații pentru a prezenta povești cu conținut moral copiilor sau unei audiențe analfabete. Astăzi, îi descoperim veleitățile formative, pe care le valorificăm cu succes în activitățile curriculare de zi cu zi, la clasă sau în activități extracurriculare.

Articol integral →

Strategii ale postlecturii. Abordare practică a basmului popular Prâslea cel Voinic și merele de aur

Postlectura poate constitui un moment important în receptarea literaturii datorită faptului că, odată încheiată lectura unui text literar, dialogul cu opera nu se încheie. Dialogul cu opera se „extinde” prin așezarea ei în contexte sau în vecinătăți artistice sau non-artistice largi. Se poate asocia creația literară interpretată deja cu alte modalități de reprezentare artistică (spectacol de teatru, ilustrare grafică, text multimodal) sau cu alte opere literare și non-literare având o temă comună. De asemenea, poate fi și un punct de pornire pentru exerciții de scriere creativă, de rescriere parțială sau integrală a operei, prin modificarea formulei estetice sau a registrului, prin schimbarea timpului și spațiului în care se petrece acțiunea. Postlectura apare astfel ca un moment al revelării adevărurilor cărții, al descifrării codurilor din carte, un moment care poate închide lectura sau o poate deschide spre alte noi experiențe de cunoaștere.

Articol integral →

Metodele de învățământ – mijloace de dezvoltare a competențelor. Aplicație la Istorie

Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor. De aceea, opțiunea pentru o anumită strategie didactică condiționează utilizarea unor metode de învățământ specifice. Totodată, metodele de învățământ fac parte din condițiile externe ale învățării, care determină eficiența acesteia. De aici decurge importanța alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activități didactice.
Propunem utilizarea unor metode de învățare precum cubul, jocul de rol, cvintetul, care sunt mijloace de dezvoltare a competențelor școlare. Activitățile vizează dezvoltarea utilizării critice și reflexive a limbajului de specialitate. Demersul didactic a urmărit să dezvolte atât competențele de specifice precizate, cât și deprinderi de muncă intelectuală.

Articol integral →

Matematica, parte integrantă a vieții de zi cu zi

În activitatea de zi cu zi, este necesar să ținem seama de faptul că matematica nu trebuie învățată doar pentru a se şti, ci mai ales pentru a se folosi, pentru a se aplica în practică, iar principalul său scop este dezvoltarea gândirii logice care să ne permită rezolvarea problemelor apărute zilnic. Pentru a demonstra copiilor că matematica este o parte integrantă a vieții noastre de zi cu zi și, mai ales, că le va fi utilă mereu, am desfășurat proiectul educațional extracurricular „Matematică în viața noastră”. Toate activitățile proiectului s-au bazat pe acțiunea concretă și directă a copiilor, ei învățând să aplice practic cunoștințele matematice dobândite. Astfel, au fost vânzători sau cumpărători în activitatea „La cumpărături”, bucătari în activitatea „La bucătărie”, grădinari „În grădină”, oameni de afaceri care au conceput planul pentru „O afacere de succes”, sportivi în activitatea „Matematica sportului”, arhitecți, farmaciști sau croitori, învățând să rezolve diverse probleme practice. Prin acest proiect, matematica și-a dovedit aplicabilitatea și utilitatea, a luat o formă mai prietenoasă și chiar distractivă. Elevii au participat activ la fiecare activitate și au înțeles că matematica este o componentă indispensabilă a vieții noastre de zi cu zi.

Articol integral →

Metoda proiectului la istorie – mijloc eficient de dezvoltare a competențelor necesare secolului XXI

Lumea contemporană, prin dinamica şi radicalismul transformărilor la care asistăm, reprezintă pentru sistemul educaţional sursa unor noi provocări. Astăzi, omul îşi construieşte educaţia personală cu totul altfel decât în perioada anterioară, când educaţia era axată pe acumularea de informaţii într-un cadru formal, limitat de metode tradiţionale, expozitive. Instruirea în societatea cunoaşterii are rolul de a adapta învăţarea la cerinţele societăţii actuale, de a pune în centrul educaţiei nevoile individului şi de a forma indivizi apţi a se integra social şi economic. Pornind de la competenţele necesare secolului în care trăim, metoda proiectului îşi propune să le dezvolte în cadrul unui sistem unic de predare şi implementare a învăţării, pretabil oricărei discipline de studiu, inclusiv Istoriei, aşa cum rezultă din studiul realizat.

Articol integral →

Formarea și dezvoltarea competenței de lectură prin activități de postlectură

Lectura reprezintă, în viața elevului, activitatea intelectuală, dar și spirituală, prin care acesta reușește să-și formeze și dezvolte personalitatea, lărgindu-și, în același timp, și orizontul de cunoaștere.
Articolul de față prezintă metode și strategii de postlectură, dar și avantajele pe care aceasta le aduce elevilor. Prin activități de postlectură, elevii sunt încurajați să se exprime liber, să-și exprime opiniile și să aibă încredere în abilitățile lor de a înțelege și interpreta un text literar.

Articol integral →

Competențele digitale ale profesorilor, între necesitate și utilitate

Lucrarea prezintă câteva argumente identificate în literatura de specialiate şi mai puţin cunoscute, cu privire la cauzele motivației scăzute a actualelor generaţii de elevi pentru învăţare. Cunoaşterea acestor argumente este imperios necesară pentru a determina cadrele didactice să reflecteze asupra lor şi, implicit, pentru a declanşa starea de spirit necesară creşterii interesului pentru îmbogaţirea cunoştinţelor privind oportunităţile educaţionale ale mediului virtual. Educaţia actuală, prin cerinţele realităţii cotidiene și atitudinea elevilor faţă de școală, impune profesorului să completeze și/ sau să alterneze învăţarea tradiţională, colaborativă din sala de clasă, centrată pe valorizarea elevilor, cu secvenţe de învăţarea sprijinite de metode moderne şi instrumente ale TIC.
În lucrare este valorificată ideea că eficientizarea demersului de predare-învăţare-evaluare prin înserarea în scenariile didactice, a unor secvenţe de instruire cu ajutorul unor unelte digitale adecvat alese, conduce la creşterea motivării elevilor pentru educaţia oferită sub „umbrela” şcolii.
Ultima parte a lucrării prezintă ca una din soluţie mobilizatoare pentru stimularea creativităţii didactice a profesorilor, necesitatea şi utilitatea participării la parteneriate educaţionale şi cursuri de formare alături de colegi europeni.

Articol integral →