Comunicare educațională. Limbajul violent – manifestare deviantă la elevi

Se aud tot mai multe voci care acuză că limbajul generaţiilor de vârstă şcolară pare să se deterioreze şi nu doar în sensul sărăciei de limbaj, ci şi în sensul utilizării limbajului ca mijloc de agresiune. În mediul şcolar actual, de obicei, regulamentele şi programele existente vizează mai ales manifestări ale violenţei fizice, consecinţele acesteia fiind imediat sesizate şi cu un grad mai ridicat de vizibilitate, având, prin urmare, un impact mai puternic. Nu trebuie uitat nici faptul că limbajul violent poate fi un prim pas spre violenţa fizică şi că poate afecta grav echilibrul emoţional al celui agresat, cu atât mai mult cu cât efectele nu sunt uneori perceptibile imediat, ci apar pe termen lung, de multe ori în formă agravată.

Articol integral →

Implicarea elevului și profesorului în pregătirea olimpiadelor și concursurilor școlare la disciplina istorie

În contextul actual, este nevoie de o motivare extrinsecă pentru încurajarea participarea la olimpiadele și concursurile școlare, atât pentru elev, cât și pentru profesor. Paradigma actuală a sistemului școlar a făcut ca participarea la concursurile școlare la disciplina Istorie la nivelul gimnazial să fie o „misiune” extrem de dificilă. Elevul de gimnaziu este foarte greu „de implicat” în participarea la concursurile școlare.

Articol integral →

Multilingvismul – element cheie al proiectelor educative

Se discută foarte mult astăzi pe marginea noilor metode și tehnici folosite în educație. Cu toate acestea, nu mă voi opri asupra tehnicilor folosite într-un proiect, ci asupra elementelor esențiale pentru colaborarea în sine (tema proiectului fiind nerelevantă în acest caz). Orice proiect de colaborare implică stabilirea unor relații: „relații” în sensul de „relaționare interumană”, de stabilire de relații între persoane; „relații” în sensul de „raportare la real”, de comunicare a unui conținut cu ajutorul limbii. Orice tip de cooperare sau de colaborare implică existența unor relații interumane. Proiectele de colaborare al căror scop este stimularea cunoașterii dau naștere unor relații de natură interculturală, realizând conexiuni între persoane, indiferent că este vorba de cadre didactice sau de elevi.

Articol integral →

Inserția în învățământul din România a copiilor refugiați ca urmare a războiului din Ucraina

Politica Uniunii Europene față de migranți și refugiați vizează integrarea prin educație și formare, subsumându-se respectării drepturilor omului în general și urmărindu-se ca obiectiv principal transformarea de către guverne a acestei mobilități într-un beneficiu pentru statele-gazdă (Bucur-Ioan, 2021, pp. 31-32). Mobilitatea forței de muncă fiind liberă, pe lângă compatibilitatea sistemelor de învățământ și recunoașterea diplomelor, de importanță vitală este viitorul educațional al copiilor migranților. Școlarizarea lor este un factor de bază, în sensul integrării rapide, ceea ce grăbește și integrarea părinților, iar norma generală europeană este integrarea nou-veniților în clase obișnuite cu autohtoni.

Articol integral →

Parteneriatul educațional – dimensiune cheie a dezvoltării relațiilor dintre elevi

Parteneriatul educațional, definit în literatura de specialitate drept modalitatea prin care, formal sau informal, mai mulți parteneri decid să acționeze împreună pentru atingerea unui interes comun, reprezintă un concept cheie al pedagogiei moderne, orientat către dezvoltarea personalității elevului care, trăind într-o perioadă de evoluție intensă a tehnologiei și a inteligenței artificiale, tinde spre o interacțiune virtuală a relațiilor cu cei din jur. Mai mult decât un concept, se conturează ideea că parteneriatul ar reprezenta o atitudine importantă în educație, idee lansată de către acei parteneri care doresc o schimbare în zona educației prin dezvoltarea relațiilor de prietenie, prin acceptarea diferențelor, toleranță, comunicare eficientă, cooperare, nondiscriminare, incluziune, egalitate de șanse, colaborare, flexibilitate, dinamism.

Articol integral →

Școala, familia și comunitatea, împreună pentru reușita școlară

Într-o lume în permanentă schimbare, aflată sub presiunea competiţiilor de orice fel, comunitatea locală, părinţii și cadrele didactice trebuie să se străduiască împreună pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte. În situaţia actuală, când se pune accent tot mai mult pe implicarea comunităţii locale în viaţa şcolii, în vederea desfăşurării în bune condiţii a unei educaţii de calitate, am considerat necesar ca între şcoala noastră şi comunitatea locală să se realizeze şi să se consolideze un parteneriat educaţional. În baza unor prevederi legale şi pe baza unor relaţii tradiţionale bune, stabilite de-a lungul timpului, școala Todireşti s-a implicat în activităţile comunităţii locale, promovând valori cum ar fi: asigurarea egalităţii şanselor în educaţie, revigorarea spiritului civic, a comunicării deschise, dezvoltarea cooperării şi colaborării, cât şi organizarea acţiunilor de interes comunitar. Din acest motiv, întreaga comunitate ar trebui să fie devotată şcolii, elevii să fie încurajaţi să participe la viaţa comunității, iar şcoala să se deschidă spre comunitatate. Proiectele de parteneriat educaţional încheiate cu comunitatea locală – primărie, poliţie, dispensar, biserică – au avut ca argument educaţia elevilor pentru cetăţenie democratică, în vederea formării unor cetăţeni activi şi responsabili, capabili să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii. De aceea, aceşti trei parteneri, şcoala-familia şi comunitatea au acelasi scop, educarea tinerei generaţii, formarea simţului civic, a gradului de implicare în viaţa socială cât şi în propria învăţare. Școala noastră a încearcat să răspundă cerinţelor elevilor şi părinţilor şi să ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica mai bine în reușita școlară a copiilor și să manifeste disponibilitate acordând mai multă importanţă școlii.

Articol integral →

Educația interculturală – exemple de bune practici

Intenția acestei lucrări este de a prezenta argumente în favoarea ideii că educația interculturală constituie  un bun exemplu în sensul conviețuirii pașnice dintre grupurile etnice şi culturale care trăiesc pe un anumit teritoriu, pentru depășirea barierelor culturale care pot separa oamenii şi comunitățile. Toţi suntem diferiţi, dar în acelasi timp egali. Semnul de egalitate se transpune în respectul faţă de cel de lângă noi şi în posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Nu toţi suntem români şi nu toţi vorbim limba română. Diversitatea este mirodenia care ne încântă viaţa în relaţiile pe care le stabilim cu ceilalţi. A fi altfel și a vorbi altă limbă nu fac din noi decât un rezervor inepuizabil de experienţe noi şi diferite. A învăţa de la alţii care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveţi ca om, ca român, ca maghiar, ca rrom sau sas. Nu poţi vorbi de o cultură diferită decât cunoscând-o, iar cel mai bun mod de a o face este să cunoşti oamenii din această cultură, să împărtășești gândurile lor, trăirile, conflictele care ar putea să apară.

Articol integral →

Abordarea pozitivă a comportamentului copilului. Planul B

Modelul Soluții Colaborative şi Proactive, propus de Greene (2015), este un model educaţional aplicat cu preponderenţă în cadrul instituţiilor de învătământ unde comportamentele de tip problematic tind să fie tot mai numeroase şi afectează cel mai adesea desfăşurarea în condiţii optime a demersului didactic, dar se doreşte şi o soluţie prin implicarea tuturor partenerilor implicaţi (elevi, părinţi, cadre didactice, specialişti). Modelul pleacă de la ideea că apar comportamente neadecvate din cauza faptului că acești copii nu au dezvoltate anumite aptitudini care să-i determine să se adapteze la cerințe, cu alte cuvinte, ei se comportă bine dacă pot sau știu cum ar trebui să se comporte bine. Aceste „abilități nedezvoltate” devin problematice în anumite situații sau în condiții specifice care generează probleme nerezolvate. Astfel, autorul propune un instrument privind Evaluarea aptitudinilor nedezvoltate şi a problemelor nerezolvate, un ghid cu dificultățile pe care le pot avea copiii în diferite situații generale, concomitent cu modul concret de manifestare a acestora în situații particulare.

Articol integral →

Let`s play! – proiect eTwinning pentru școlari de 6-11 ani

Pentru școlarul mic a învăța este sinonim cu a se juca. Jocul este rațiunea de a fi, de a explora, de a descoperi. Totodată este activitatea care îl interesează, îl preocupă, îl determină să se implice activ, să fie creativ, iar această stare de spirit este favorabilă învățării. Pornind de la această premisă, am derulat la nivelul clasei pregătitoare, în anul școlar 2022-2023, proiectul eTwinning „Let’s play!”, care a promovat colaborarea, comunicarea, intercunoașterea și învățarea prin intermediul jocului.

Articol integral →

Relația comunitate – școală din punct de vedere al conservării tradițiilor și obiceiurilor locale

Un efect imediat al noii digitalizări care a cuprins toate domeniile de activitate, deci implicit și educația, este îndepărtarea de autenticitatea caracteristică a fiecărui popor.
Acest articol evidențiază rolul parteneriatului școală-comunitate în promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale. Prin anumite activități comune, atât școala, cât și comunitatea contribuie la păstrarea zestrei cultural-artistice a unei zone, la îmbogățirea patrimoniului, la perpetuarea individualității unui popor.

Articol integral →