Toate articolele din categoria: Strategii didactice
Facilitarea învățării conceptelor abstracte folosind strategii chinestezice
Schimbările tehnologice și societale au un impact semnificativ asupra învățării în general și a conceptelor specifice chimiei în special. Achizițiile elevilor par a fi insuficient structurate, neinteriorizate iar ei nu sunt dispuși la mari eforturi pentru învățare. Profesorii dispun de timp didactic limitat, clasele sunt incluzive, elevii au nevoi educaționale diferite, de multe ori speciale.
Această dinamică generează o serie de provocări în privința modului în care cunoașterea este transmisă, primită și aplicată. Prezenta lucrare încearcă exemplificarea unei strategii chinestezice prin care predarea conceptelor abstracte din programa clasei a VII-a, devine semnificativă pentru elev indiferent de nivelul său cognitiv.
Strategii didactice interactive în educația socială, disciplina Gândire critică și drepturile copilului
Nevoile și cerințele elevilor, participanți activi în actul educațional, susțin necesitatea unei schimbări majore pivind modul în care cadrele didactice abordează activitățile de predare – învățare. Activitățile care conduc spre modernizarea și perfecționarea metodologiei didactice au la bază sporirea caracterului activ-participativ al strategiilor didactice, aplicarea unor metode în care se remarcă caracterul formativ, îmbinarea activităților de învățare cu cele de cooperare, de învățare în grup și muncă independentă. Un aspect specific strategiilor didactice interactive îl reprezintă faptul că acestea promovează interacțiunea, cooperarea, colaborarea, comunicarea.
Predarea conţinuturilor legate de Drepturile copilului încurajează la elevi caracteristicile leadershipului democratic şi responsabilitatea individuală. Luarea în considerare de către profesori a Drepturilor copiilor determină la elevi o reflecţie asupra curriculumului, care ţine cont de principiile integrate Convenţiei pentru Drepturile copilului.
Prezenta lucrare abordează necesitatea introducerii și utilizării strategiilor didactice interactive în activitatea de predare – învățare la disciplina „Educație socială – Gândire critică și drepturile copilului”, în scopul promovării drepturilor copilului, asumarea de către elevi a rolului de participanți activi la propria formare.
Strategii didactice activizatoare în cercul și în orele de lectură
Ca strategii de grup, strategiile didactice interactive necesită munca în colaborare a elevilor, organizați pe microgrupuri sau echipe de lucru, în vederea obținerii unor obiective urmărite. Se bazează pe sprijinul reciproc în căutare, cercetare și învățare, stimulează participările individuale, antrenând subiecții cu toată personalitatea lor (abilități cognitive, afective, volitive, sociale), au un loc esențial și un rol deosebit în toate cele trei etape ale elaborării și realizării activității didactice: etapa proiectării, faza de desfășurare a activității și faza (auto)evaluării.
Articol integral →Utilizarea strategiilor didactice în vederea creșterii calității procesului educațional prin raportarea la profilul de formare al absolventului de clasa a VIII-a
Educația este un proces polivalent, aflat într-o continuă evoluție, care trebuie să se adapteze nevoilor și cerințelor societății contemporane. Alegerea și aplicarea strategilor didactice în mod adecvat influențează în mod direct calitatea actului educațional, contribuind la dezvoltarea competențelor elevilor și la creșterea performanțelor acestora.
Strategia didactică este un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective; este concepută ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicați actorii predării – învățării, condițiile realizării, obiectivele și metodele vizate; prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și mai eficient pentru elaborarea unei situații concrete de predare și învățare.Strategia didactică nu trebuie confundată cu metoda sau metodologia didactică, ea vizează procesul de instruire în ansamblu și nu o secvență de instruire.
Modalități de dezvoltare a competențelor de lectură la clasa a IV-a
Conceptul de competențe reprezintă o structură complexă și multidimensională care îmbină organic mai multe componente esențiale ale procesului de învățare și dezvoltare. Acestea includ nu doar cunoștințele teoretice și deprinderile practice dobândite, ci și aptitudinile native ale individului, precum și atitudinile formate în timp față de procesul educațional. Un aspect definitoriu al competențelor îl constituie caracterul lor dinamic și evolutiv, manifestat prin capacitatea și dorința continuă de autodezvoltare. Astfel, dincolo de dimensiunea procedurală a lui „a ști cum”, competențele încorporează și o componentă motivațională esențială – disponibilitatea de a învăța și de a progresa constant. Această abordare holistă transformă competențele într-un instrument fundamental al educației moderne, care facilitează adaptarea individului la cerințele în continuă schimbare ale societății contemporane.
Articol integral →Educația pe pilot automat: Cum pot testele standardizate să submineze învățarea autentică
La nivelul politicii educaționale din România, implementarea testelor standardizate este tot mai des promovată ca o soluție miraculoasă pentru a îmbunătăți calitatea învățământului și pentru a asigura echitatea în evaluarea elevilor. Însă este esențial să abordăm această strategie cu prudență, analizând critic implicațiile și efectele pe termen lung, în loc să ne lăsăm purtați de viziuni idealiste și poate prea entuziaste. Implementarea unor metode de evaluare care să susțină un învățământ de calitate și echitabil ar trebui să fie prioritară, având în vedere contextul social și economic specific țării noastre.
Valențele pedagogice ale lecției de tip atelier de creație
Orele de limba și literatura română la gimnaziu pot fi proiectate de către cadrul didactic, astfel încât să pună în valoare potențialul creativ al elevilor într-un mod în care balanța metodelor activ-participative să încline mai mult către dinamica cognitiv- afectivă a elevilor. Lecția cunoscută sub denumirea „lecție-atelier de creație”, are particularități didactice deosebite, prin valorificarea creativității- atât creativitatea profesorului, în configurarea demersului didactic- cât și creativitatea elevilor care să participe eficient la activitate.
Articol integral →Strategia didactică și succesul școlar
Strategia didactică joacă un rol crucial în succesul școlar al elevilor. O strategie eficientă implică adaptarea metodelor de predare la nevoile și stilurile de învățare ale elevilor, crearea unui mediu de învățare pozitiv și stimulant, precum și evaluarea constantă pentru a măsura progresul. Succesul școlar nu se bazează doar pe transmiterea informației, ci și pe dezvoltarea abilităților de gândire critică, creativitate și rezolvare a problemelor.
Articol integral →Strategii de depășire a concepțiilor și rolurile profesorului în organizarea unei situații de învățare
Cunoștințele anterioare sunt adesea neconcordante cu teoriile științifice și acționează ca factori perturbatori în însușirea noului concept, denaturându-l. În aceste condiții, se impune ca profesorul să aibă simultan în vedere deconstrucția concepțiilor (reprezentărilor) existente și formarea reprezentărilor noi. Însă, unii dintre elevi au nevoie de mai mult timp pentru ca reprezentările lor să evolueze științific (Illeris, 2014). Anumite reprezentări pot fi uşor de depăşit și asta pentru pentru că elevilor le lipseşte o informaţie. Sunt însă și situaţii dificile, în care, chiar dacă informaţia este accesibilă, elevii nu ştiu să opereze cu aceasta, raţionând prin schimbarea punctului de vedere (Bocoș, 2013).
În literatura francofonă sunt prezentate două strategii de depășire a concepțiilor: (1) prin activarea conflictului socio-cognitiv și (2) prin căutarea limitelor concepțiilor. Aceste strategii sunt prezentate și în literatura autohtonă din domeniul pedagogiei (Bocoș, 2013) și din domeniul didacticii (Ciascai, 2001).
Implicarea elevului și profesorului în pregătirea olimpiadelor și concursurilor școlare la disciplina istorie
În contextul actual, este nevoie de o motivare extrinsecă pentru încurajarea participarea la olimpiadele și concursurile școlare, atât pentru elev, cât și pentru profesor. Paradigma actuală a sistemului școlar a făcut ca participarea la concursurile școlare la disciplina Istorie la nivelul gimnazial să fie o „misiune” extrem de dificilă. Elevul de gimnaziu este foarte greu „de implicat” în participarea la concursurile școlare.
Articol integral →




Ministerul Educaţiei