Investiția în capitalul uman este abordată ca o problemă globală, de la care se așteaptă efecte globale de revigorare economică, în timp ce problemele reale ale pieței muncii necesită strategii punctuale. Strategiile dezvoltate axate pe modele ale investiției în capitalul uman şi educaţiei, ca surse ale creşterii ocupării forţei de muncă, rămân o problemă deschisă cercetărilor teoretice şi empirice. Unele studii discută formarea şi acumularea capitalului uman într-un model ciclic de viaţă, considerând că acumularea de capital uman poate deveni motorul dezvoltării; alte studii prezintă un model al generaţiilor suprapuse privind acumularea de capital uman, demonstrând că redistribuirea veniturilor în favoarea educaţiei produce efecte de antrenare pozitive pe termen lung. Dintre toate submodelele din cadrul Uniunii Europene, submodelul nordic s-a dovedit a fi cel mai performant în realizarea obiectivelor asumate prin Strategia Lisabona, deoarece a generat atât eficienţă macroeconomică, cât şi echitate socială. Submodelul nordic analizat se referă la Olanda, Finlanda, Danemarca și Suedia, caracterizat printr-un grad ridicat de redistribuire, prin promovarea incluziunii sociale, asistenţă socială ridicată, dialog social şi un grad mare de cooperare între partenerii sociali şi guvern. Economiile din ţările nordice sunt unele dintre cele mai competitive economii europene.